Mi-e dor de tine, Fat Frumos!!!

Noaptea trecuta parca mai mult ca oricand as fi vrut sa te privesc in ochi si sa te intreb: De ce? De ceeee? Spuneai ca viata e o lupta! Tu de ce ai plecat, de ce nu ai luptat pana la capat? Pe mine cui m-ai lasat? Unde sunt promisiunile tale? Unde sunt visele noastre?
Nu a mai ramas nimic! Nu mai sunt printesa ta, nu mai sunt printesa nimanui. Mi-ai lasat doar cateva poze ca sa nu uit ca am fost candva printesa ta, ca nu a fost doar un vis frumos!
Toti imi spun ca iti seman, ca am ochii tai, ca am privirea ta... Ma privesc in oglinda ca o straina, privesc privirea asta goala si stinsa de dor, si nu pot sa te simt mai aproape, chiar daca ai lasat prin mine o parte din sufletul tau!
Chiar trebuia sa invat singura ce inseamna prietenii, iubirea, dorul, dezamagirile? De ce mi-ai promis ca vei fi mereu alaturi de mine daca tu ai ales sa pleci fara sa lupti? De ce mi-ai facut sa cred ca lumea e frumoasa, cand sunt incojurata doar de aparente, de ipocrizie, falsitate, interese?! De ce nu esti aici acum sa-mi stergi lacrimile si sa ma iei in brate? De ce nu esti aici acum cand am atata nevoie de tine? De ce!?!
Toti imi vorbesc despre tine, toti s-au bucurat de iubirea ta, de rasul si veselia ta! Toti! Dar eu?! Eu de ce nu!? De ce ai ales sa fi doar o amintire?!
Tu esti basmul copilariei mele! Te vreau aici, Fat Frumos, te vreau aici, tata!

Dor de trecut...

Mi-e dor de trecut... E oare numai istorie ce s-a scris? Unde sunt romanii de atunci? Romanii simpli si intelepti, sinceri si curajosi, unde sunt romanii care n-au stiut sa lase capul plecat?!
A disparut dragostea pentru sangele care ne curge in vene, pentru petecul acela cu trei culori, pentru bucata asta de pamant...
Au murit atatia....si pentru ce?!
Vreau un Iancu, un Tudor, vreau mandrie, vreau sinceritate, vreau curaj!
M-am saturat de o Romanie ipocrita, furata, exportata! Nu mai spuneti ca sunteti romani, ne jignim stramosii! Oare cum ne privesc din ceruri bunicii bunicilor nostri? Cum ne privesc din Ceruri tinerii care si-au lasat tata, mama, frati, ca sa moara pentru ca noi?
Ma doare sufletul cand vad ca exportam minti sclpitoare, tineri inteligenti care pleaca pentru ca aici muncim pe nimic, ne intoxicam cu umilinte si saracie!
Ma doare sufletul sa vad ca dupa ce termini o facultate ramai doar cu o diploma de carton, toate noptile nedormite ca sa inveti valoareaza 500 RON, atat valoreaza munca si studiile noastre!



Nu am cuvinte sa exprim ceea ce gandesc... Privesc acest clip si las doua lacrimi reci sa imi alunece pe fata...
Am 14 ani de muzica, 20 de ani, mii de vise, o ultima speranta si un salariu de 480 RON... Multumesc, Romania !




P.S. In memoriam Adrian Pintea!

Note de insomniac

Note de insomniac
Radu Beligan

Motto pentru un volum de memorii: Nu vorbi niciodata despre tine. Scrie!

In ciuda diferentei de varsta dintre noi, Victor Eftimiu mi-a acordat prietenia lui, mai ales dupa ce am jucat rolul vagabondului din "Omul care a vazut moartea".
Faceam deseori vacantele impreuna la mare si ne pierdeam in lungi discutii peripatetice, el in plina faconda, eu fermecat de eruditia lui in multe domenii.
Odata, la Constanta, ne-am oprit in fata unei vitrine in care erau expuse vreo douazeci de busturi in miniatura ale lui Ovidiu, exilatul de la Tomis. Niste orori din ghips, trase in serie. Peste gramada de busturi kitsch, un anunt scris cu litere mari preciza: "OVIZI, 6 lei bucata".
Imi amintesc explozia de ras pe care ne-a starnit-o acest plural stupefiant si, de aici, consideratiile de ordin lingvistic. In fond, negustorul facuse o analogie: GUVID - GUVIZI, OVID - OVIZI...
Eftimiu, care nascuse in Bobostita din Epirul albanez si n-a stiut, pana la sapte ani, nici o boaba romaneasca, era pasionat sa descopere originea unor cuvinte si detinea secretul multor etimologii neasteptate. De pilda, imi spunea el, cuvantul sandulie, cu care oltenii numesc covorasul de langa pat, vine de la frantuzescul "descente du lit". Cine si-ar fi inchipuit ca atat de neaosul mujdei vine tot din franceza: mousse d'ail (adica spuma de usturoi)?
Cuvantul misto, revendicat de tigani, deriva, dupa Eftimiu, de la sintagma nemteasca "mit stock", adica "cu baston", ceea ce inseamna cineva de conditie buna. Un tip cu baston e un tip misto!
Tot din germana ne vine si cuvantul smecher. Boierii olteni care aveau podgorii, imi explica Eftimiu, au angajat specialisti in degustarea vinurilor. In germana, schmecken inseamna a avea gust, a fi bun la gust. Omul care facea operatia era un smecher, adica un specialist pe care nu-l puteai pacali cu un vin prost. De aici, prin extensiune, un individ istet, imposibil de tras pe sfoara.
Cu totul neasteptata este originea altor doua cuvinte a caror etimologie o descoperise Eftimiu. E vorba de patachina si joben. Dictionarul ne spune ca patachina e planta numita in latineste Rubia tinctorum, dar nu ne arata ca tot patachina se spune si unei femei de moravuri usoare. Care e radacina acestei patachine? In Bucuresti, exista pe vremuri un vestit mezelar pe nume Patac. Fratele acestuia a fost cel dintai care a deschis in Romania un "santan" pe bulevardul Elisabeta, importand de la Viena niste fete vesele care circulau seara pe bulevard in fata "institutiei", ca sa atraga clientela. Acestea erau "fetele lui Patac", adica patachinele...
In ce priveste cuvantul joben, multa lume se intreaba de ce acest soi de palarie e desemnata in toate limbile cu cuvinte care indica forma ei (in franceza haut-de-forme, in engleza top hat, in germana zylinder, in italiana cilindro, limba romana fiind singura in care numele inaltei palarii are cu totul alta denumire, afara de aceea populara de "tilindru". Explicatia este simpla: cel ce a introdus in Bucuresti prestigiosul acoperamant era un negustor francez care avea magazinul pe Calea Victoriei si se numea Jobin.
Tot Eftimiu mi-a revelat ca, in limba engleza, animalele comestibile au doua nume, un nume cand sunt moarte si un alt nume cand sunt vii. Boul se cheama OX cand e pe patru picioare. Si cand e taiat se cheama beef.
Vitelul viu se cheama calf, mort se cheama veal.
Porcului i se pune pig cand e viu si porc cand e mort.
Oaia este sheep cand traieste, si, cand moare, devine mutton.
De ce? Fiindca in Anglia, incepand cu secolul al XIII-lea, paznicii de turme au fost intotdeauna nemti: OX, sheep, calf, pig. In vreme ce bucatarii au fost totdeauna francezi: veau: veal; porc: porc; mouton: mutton; boeuf: beef!
Interesant, nu?

Autor: Radu Beligan

Ceaiul....traditie sau bautura?

Povestea ceaiului incepe in China antica, acum mai mult de 5 000 de ani. Conform legendei, imparatul Shen Nung, bun conducator, om de stiinta si patron al artelor, a dat un edict prin care impunea fierberea apei , ca masura de igiena.
Legenda povesteste cum ca intr-o zi calda de vara, in timp ce vizita o regiune distanta a tarii, el si curtea sa s-au oprit sa se odihneasca. Servitorii au fiert apa de baut pentru nobili in care cazusera frunze uscate dintr-un arbustdin apropiere. Rezultatul a fost un lichid maro infuzat in apa. Curios, imparatul a vrut sa afle ce este cu acest lichid, asa ca gustandu-l si-a dat seama ca frunzele ce cazusera in apa aveau un efect benefic asupra corpului uman.

Consumul ceaiului s-a raspandit in cultura chineza, patrunzand in fiecare aspect al societatii.Preotul budist Yeisei, vazand valoarea ceaiului in amplificarea meditatiei religioase in China, a fost primul om care a dus seminte de ceai in Japonia, devenind astfel cunoscut drept tatal ceaiului in Japonia.

Ceaiul a fost apreciat si sprijinit de curtea imperiala aproape instantaneu si s-a propagat rapid de la curte si manastiri in alte segmente ale societatii japoneze, fiind ridicat la rang de arta, astfel creandu-se ceremonia japoneza a ceaiului numita "Cha-no-yu".

Primul european care s-a intalnit cu ceaiul si a scris despre el a fost preotul iezuit portughez Jasper de Cruz in 1560. Acesta participase ca misionar la prima expeditie comerciala portugheza, si tot portughezii au fost cei ce au creat prima ruta de comert a ceaiului pana la Lisabona. De la Lisabona, ceaiul era preluat de nave olandeze care il transportau in Franta, Olanda si Tarile Baltice.
Ceaiul a devenit foarte la moda la Haga, capitala Olandei. Datorita costului prohibitiv, era considerat o marfa de lux. Dar pe masura ce cantitatile importate au crescut, preturile au scazut, iar in 1675 deja putea fi gasit in magazinele de alimente in toata tara.

Marea Britanie a fost ultima putere maritima care a stabilit rute comerciale cu China si India de Est. Primele mostre de ceai au ajuns in Anglia intre 1652 si 1654. Ceaiul a devenit popular foarte rapid, atat de popular incat a inlocuit berea englezeasca blonda (ale) drept bautura nationala.
Promotorii si protectorii ceaiului au fost tot nobilii, la fel ca in Olanda, in special regele Charles II si sotia sa, infanta portugheza Catherine de Braganza. In curand, ceaiul era baut de toate straturile societatii.

Traditia ceaiului de dupa-amiaza a fost creata de Anna,ducesa de Bedford (in secolul XIX), care obisnuia sa-si invite prietenii la o masa de dupa-amiaza la ora 5. Meniul continea, in afara de ceai, mici prajiturele, sandwichuri cu paine si unt si dulciuri asortate.

Aceasta practica a fost rapid adoptata si de alte gazde primitoare, si in curand a aparut un nou ritual. Primul ceainic era preparat in bucatarie si apoi prezentat stapanei casei, care astepta impreuna cu oaspetii ei, la o masa incarcata cu portelanuri chinezesti fine. Continutul acestui prim ceainic era incalzit apoi de gazda intr-un al doilea ceainic (de obicei din argint) la o flacara mica. Mancarea si ceaiul erau apoi servite invitatilor.
De la inovatie la traditie a fost un sigur pas, ceaiul devenind astfel un simbol pentru lumea asiatica, dar in acelasi timp si pentru societatea englezeasca...

Sa dam Cezarului ce e al Cezarului...ceaiul ramane si in zilele noastre o bautura apreciata, si de ce nu...savurata cu aceeasi placere ca acum cateva sute de ani de multi dintre noi....

Do the Tango with me...

In pasi de dans....in ritm de tango...
Muzica ascunde pasiunea, romantismul, durerea si iubirea in accentele de bandoneon, in timp ce pasii eleganti si miscarile ritmice ale dansatorilor invaluie ballroom-ul intr-o atmosfera argentiniana de secol 20....

Nascut în zona sordida si paupera a societatii, in suburbiile rau famate ale Buenos Aires-ului, tango-ul simboliza şi exprima tot ce era important în viaţa oamenilor simpli din Argentina acelei perioade, devenind astfel dansul fericirii şi al durerii generate de dragoste.
"Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat...
Gura ta e un poem de nebune dorinti...
Esti un demon din vis, care tulburi si minti,
Dar ai zambetul de heruvin..."

Europenii au descoperit tangoul in bordelurile si spectacolele de cabaret din Buenos Aires,iar la inceputul secolului XX l-au adus la Paris in saloanele de dans.
Sfarsitul anilor 50’ a marcat epoca de aur a tangoului. Muzica, dansul si literatura de tango au atins maturitatea artistica. Emulatia Buenos Airesului a cuprins un numar neinchipuit de mare de virtuosi muzicieni, dansatori, poeti, artisti plastici si nu in ultimul rand locuitorii Buenos Airesului.
Inima tango-ului a fost si ramane pamantul argentinian, muzica si pasii au strabatut insa intreg pamantul, facand ca adevarata poveste a tangoului sa se scrie in fiecare clipa in inima fiecarui dansator de tango, in cantecul fiecarui artist....
Tot ceea ce conteaza-muzica si pasii...restul e doar istorie....