Dor de iubire

Ce vraja ascunde zambetul tau...?

Pe...nimeni...

Time to say goodbye...

"...plecarea nu e intotdeauna un abandon,este si un mod de a pastra ceea ce ai trait, daca stii sa pleci inainte de a fi prea tarziu..." (marc levy-unde esti?)





Ray Charles - Baby don't you cry
Asculta mai multe audio Muzica




No matter what you say
I'm gonna leave you right away
So now, baby, baby, don't you cry

Mmm, you know you can't deny
I did my best to please you
But you were so unkind
But still I try to need you

True love that was sincere
You didn't really care
So now, baby, baby, don't you cry

And I remember, sweetheart
That it was you and I
Who said that we must part, uh huh

And the time has
Come to say goodbye
So why do you cry, sweetheart

Hey, hey, baby, don't you cry
Because I'm interfering
You ought to be satisfied
You know I'm gonna keep on caring

Why should you feel blue
I'll tell you, I'm gonna
Be the one to lose
Baby, baby, don't you cry

Whoa, baby, don't you cry
Because of any hearing
You ought to be satisfied because
I'm gonna keep on caring

Iubirea sub microscopul ratiunii

Saptamana trecuta m-am confruntat cu o problema economico-sentimentalo-adolescentina. Mare iubire mare ca la 16 ani...cunoastem, nu? Facusera copiii patru luni de cand erau impreuna, asa ca m-a luat varu-meo pe sus , hai sa cumparam cadou!
Bun.... daca eu ma gandeam la arhicunoscutele plushuri, inimioare, poze si rame colorate, al meu varutz deja era departe de gandurile mele...vroia sa cumpere un inel...Pana la urma am rezolvat si problema cu cadoul, ei se iubesc si sunt fericiti.
Altul e motivul pentru care scriu acest articol... Este uimitor cu cata incredere si iubire te daruiesti unei relatii la 16 ani, si la cat neincredere si tatonare ajungi dupa 20... Sau poate eu sunt ceva mai pretentioasa, preferand sa ma joc decat sa ma arunc dintr-o relatie in alta, stiind foarte bine ceea ce vreau si ce astept... insa pana atunci, carpe diem, ca viata e scurta!

Mi-e dor de tine, Fat Frumos!!!

Noaptea trecuta parca mai mult ca oricand as fi vrut sa te privesc in ochi si sa te intreb: De ce? De ceeee? Spuneai ca viata e o lupta! Tu de ce ai plecat, de ce nu ai luptat pana la capat? Pe mine cui m-ai lasat? Unde sunt promisiunile tale? Unde sunt visele noastre?
Nu a mai ramas nimic! Nu mai sunt printesa ta, nu mai sunt printesa nimanui. Mi-ai lasat doar cateva poze ca sa nu uit ca am fost candva printesa ta, ca nu a fost doar un vis frumos!
Toti imi spun ca iti seman, ca am ochii tai, ca am privirea ta... Ma privesc in oglinda ca o straina, privesc privirea asta goala si stinsa de dor, si nu pot sa te simt mai aproape, chiar daca ai lasat prin mine o parte din sufletul tau!
Chiar trebuia sa invat singura ce inseamna prietenii, iubirea, dorul, dezamagirile? De ce mi-ai promis ca vei fi mereu alaturi de mine daca tu ai ales sa pleci fara sa lupti? De ce mi-ai facut sa cred ca lumea e frumoasa, cand sunt incojurata doar de aparente, de ipocrizie, falsitate, interese?! De ce nu esti aici acum sa-mi stergi lacrimile si sa ma iei in brate? De ce nu esti aici acum cand am atata nevoie de tine? De ce!?!
Toti imi vorbesc despre tine, toti s-au bucurat de iubirea ta, de rasul si veselia ta! Toti! Dar eu?! Eu de ce nu!? De ce ai ales sa fi doar o amintire?!
Tu esti basmul copilariei mele! Te vreau aici, Fat Frumos, te vreau aici, tata!

Scrisoare deschisa...

Copilu,


Incep prin ati spune pentru a mia oara ca te iubesc mult si ca daca vei simti ca Cerul nu mai sta acolo sus si a cazut peste visele tale, voi fi mereu alaturi de tine si impreuna o vom lua de la capat!

Aseara as fi vrut sa iti spun atatea, insa stiu ca atunci cand suferi, orice ar spune altii, nimeni nu iti poate sterge din suflet ceea ce simti... asa ca eu iti spun doar atat... Toti am plans, toti am trecut prin dezamagiri, insa ai sa vezi ca mereu vei gasi in adancul sufletului tau puterea de a o lua de la capat, chiar si atunci cand crezi ca nu vei mai putea sa ai incredere, cineva te va face sa crezi , sa speri, sa iubesti din nou...
Asa ca stergeti lacrimile si nu mai incerca sa-i arati ca greseste, poate ca nu va intelege niciodata cat de mult poti pierde prin orgoliu si ignoranta, iar daca va afla vreodata, pentru voi va fi prea tarziu... Si nu uita, ca un prieten adevarat este cel care stie sa te certe, sa te ierte, sa te iubeasca asa cum esti...nu cel care da bir cu fugitii la prima cearta...
Ai sa vezi ca nimic nu e intamplator. Vor fi zile cand mastile vor pica si o sa te doara sa vezi ca prietenia a fost doar o mima, realitatea a fost alta... O sa doara sa vezi cata ipocrizie, indiferenta si egoism ascunde aceasta lume nebuna...Insa nu-i nimic, toate trec, tot ceea ce nu te omoara, te face mai puternic. Sa nu-ti para rau pentru greselile pe care le-ai facut, ele te-au facut sa fii ceea ce esti acum, ele te invata sa descoperi ceea ce iti doresti cu adevarat....
Cat despre prieteni? E greu de crezut ca poate sa existe o prietenie adevarata intre un barbat si o femeie... pentru ca o prietenie ce o data a luat foc in sufletul cuiva, va aduce sperante si poate mai tarziu dezamagire. Iar daca acesta prietenie exista, pentru ca ea sa reziste este nevoie de respect si inteligenta emotionala. Ti-am mai spus eu candva sa ai rabdare, sa-i dai timp vietii...
Nimeni dintre cei care vor pleca din viata ta nu au meritat sa ramana... asa ca nu regreta nimic. Nimeni nu este de neinlocuit, asa ca lasa-i sa plece! Nu ai nevoie in jurul tau de oameni slabi, de prieteni falsi...
Traieste fiecare clipa frumos, cu iubire si prietenie, lasa-i pe ei sa te insele, ei au de pierdut, tu pastreaza-ti sufletul la fel de frumos, va veni si clipa in care vei simti ce inseamna sa fi fericit!

D'ale adultilor

Mon cher, azi intr-o discutie de oameni mari cu una bucata prietena, dintr-una alta ajungem la subiectul tabu: pirostiile si puradeii! Ca nah, ca aproape orice reprezentanta a sexului frumos, fata se vedea mireasa, mamica, nah, vise de femeie!
Nu ca nu ar fi ceva normal, fereasca Sfantul, dar la un moment dat , era foarte uimita de atitudinea mea vazandu-ma asa de glaciara in privinta acestui viitor ce mie imi pare tare indepartat.
Pai domne, poate sunt eu infectata de o doza de realism in cantitati industriale, dar hai sa ne gandim un pic!
Ca orice femeie, si eu visez la o iubire ca-n povesti ( nu de groaza, normal!) , la rochia de mireasa, la bebel sau de ce nu, bebei... Dar pana acolo, mai e mult mamica pana departe.
Nu ma tenteaza ideea de a da fuga la altar nu pentru ca as considera casatoria ca fiind sinonima cu Alcatrazul, stiu ca nu voi deveni de bunavoie si nesilita de nimeni invitata de onoare la o inchisoare de maxima securitate! Pur si simplu vreau sa fiu cu capul in nori si picioarele pe Pamant, ca la inceput , vorba aceea, toti avem un balcon ca Julieta si Romeo din Verona, pe care ulterior vom intinde rufe!
Asa ca atunci cand imi voi pune shaiba pe deget si voi da cu subsemnatul pe hartie, nu vreau sa fie pentru ca mi-a placut rochia aia cu trena din vitrina , pentru ca al meu ca bradu de 3 luni e sirop de capsune sau am bebel la bord!
Un copil atunci cand se naste nu este vinovat ca ai lui parinti au fost luati de valurile hormonale, si de fapt ei sunt unul student si altul somer, sau impreuna abia isi pot plati chiria intr-o garsoniera la periferia orasului! Stiu ca cea mai importanta e iubirea intr-o familie, dar ajutorul social nu ofera o viata decenta imbibata in iubirea parentala!

Asa ca nu-mi mai spuneti mie ca normal e sa visez la trena si pampers, cand de fapt fiecare dintre noi ( mai ales la fete ma refer ) ar trebui sa avem independenta financiara care sa ne permita sa ne intemeiem o familie , pastrandu-ne coloana vertebrala pe cardul nostru, nu pe buzunarul de la pantalonii partenerului de celula...pardon, de casatorie!

Ce am eu frumos in viata mea...

Astazi mi s-a facut unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit vreodata... Si anume : "Abia astept ca te vizitez la Milano!"
Nu, nu plec la Milano, povestea e simpla... Visul meu a fost si inca este ca o data, o singura data macar in viata sa cant la Scala. La vioara doua, ultimul pupitru, nu asta conteaza, dar sa cant la Scala! Sa simt cum pasesc pe aceeasi scena unde au fost nume mari, artisti incredibil de mari... Acesta e visul meu!
Candva era Toma Necredinciosul, insa de la un timp imi tot spune ca e convins ca voi ajunge la Scala! Incredibil este faptul ca , fara sa stie, imi spune astea exact in momentele in care simt ca nu mai pot, ca am obosit. Si asa , imi cresc noi aripi de incredere si zbor din nou...
De cand ne cunoastem, Cata? De o viata! :)) Eram prin clasa a saptea, doi copii nebuni, eu o visatoare, tu un realist... frumos e ca am ramas la fel!
Nu a fost o prietenie lacrimogena in care sa ne stergem nasurile unul altuia, insa atunci cand a fost si greu si frumos, am stiut mereu ca am pe cine suna. Sper sa fi fost la fel...
Asa ca, iti multumesc Cata pentru toate momentele cand m-ai suportat, pentru ceaiul baut impreuna intr-o dimineata cu cearcane dupa mult plans, multumesc pentru ca ai fost acolo cand imi tremurau picioarele pe scena si am privit in sala si stiam ca oricum as canta, sunteti acolo voi si ma veti aplauda!
Carmen, in ultima fraza sper ca te regasesti, pun pariu ca zambesti asa strengareste acum , si nu, nu uit ca tre sa fiu nasa... insa, aveti si voi rabdare sa depasesc salariul minim pe economie! :))


..........................................................................

Undeva, departe, e o Zana de care imi e tare dor, dar vine ea acasa, nu mai e mult. Mi-e dor sa ne povestim cate in Luna si in stele, mi-e dor sa o strang in brate si sa inainte sa inchid telefonul sa-i spun: Te iubesc, nebuno!
O sa imi lipseasca orele de studiu inchisa in Opera cand venea cu strudele cu mere si ma certa : Tu ce ai mancat pe ziua de azi?! O sa-mi lipseasca barfele nevinovate din culise, repetitiile si plimbarile cu Ingrid. Insa stiu ca oriunde am fi noi doua, la orice ora din zi sau din noapte, cineva imi va raspunde la telefon, la fel de calda si nebunatica: " Ce e, zana?" .... O sa-mi fie dor sa ma certi, sa ma ierti, sa te aud spunand " Veni-mi-ar rau de fatza ta!" si multe altele, pe care trebuie sa le cenzurez! :))
Nu cred ca voi putea uita vreodata ,Zana, cand ai venit in spatele scenei dupa recital si m-ai luat in brate ca sa-mi spui "Moni, sunt mandra de tine!".... a fost cea mai frumoasa impacare! In acele momente am simtit ce inseamna prietenii adevarati...

....................................................................

Intr-un apartament, o gagica ce sta relaxata in bucatarie, proaspat iesita de sub dus, cu parul ud si geamul deschis, ascultand melodiile Lepei Brena, fumand linistita , intrebandu-ma : "Ce faci, zuzo?".... Oficial ne stiam de mult, neoficial ne-am cunoscut de foarte putin timp... insa cand e sa fie, este ! O ador pentru felul ei dezinvolt de a fi , pentru cat de rebela, zuza si sincera e....si nu o sa uit niciodata ca m-a invatat ca "niciodata sa nu spui NICIODATA!"....
Ioana , tare mi-e dor sa stam pe coltar sa mancam Haribo si sa ne povestim atatea ce pareau ascunse de mult prin colturile sufletului... Mi-e dor de plimbarile prin Timisoara, mi-e dor de Parcul Rozelor, de Filarmonica, de Catedrala, dar cel mai dor mi-e de tine...

........................................................................

Un tanpitel zvapauc si indragostit peste urechi, pe care il stiu de cand l-a adus maica-sa din Maternitate si pe care l-am muscat de degetel sa vad daca nu e mort , e varu-meo... Initial relatia noastra a fost foarte dezamagitoare pentru mine, fusesem anuntata ca o sa am un verishor cu care sa ma joc, si el statea ca varza toata ziua cu biberonul in gura sau cu capul in perna....habar n-avea ca eu ardeam de foc sa joc un fotbal! A trebuit sa-l astept sa creasca ceva pana sa ma bucur de partidele de luat de par, batut cu perne, impartit dulciuri, plecat la colindat, furat cozonac in Vinerea Mare cand fugeam de la Denie ( Doamne, iarta-ne, eram mici si prosti, diferenta e doar ca azi suntem mari...!) ... Eh, timpul a trecut, am crescut impreuna, ne-am batut, ne-am pupat, ne-am certat, ne-am iertat, iar acum cumparam impreuna cadouri pentru gagici, ne acoperim unul altuia prostiile, ne injuram cu dragoste si tot tacamul.
De ce te iubesc eu pe tine, lasand la o parte cei 16 ani in care ne-am suportat cu iubire reciproc? Pentru ca atunci cand mi se ridicase parul in cap de nervi si as fi trimis intreaga omenire sa pupe niste icoane, a sunat telefonul pentru ca tu sa ma intrebi razand: ce faci, femeie?
Da, Cristi,te iubesc, bah fraiere, te iubesc!

..............................................................................

Chiar daca viata a fost cam ciudata, am demonstrat impreuna ca nimeni nu ne poate impune sa nu ne vedem, nimeni nu ne impune pe cine sa iubim, cum si cat... Am depasit orgolii, conceptii, interdictii , iar pana la urma adevarul a iesit la suprafata! Imi pare rau ca nu am crescut impreuna, ca nu ti-am bandajat genunchii rupti la joaca in fata blocului, ca nu am croit hainutze pentru papusi impreuna, ca nu ti-am furat din bomboane.... insa sunt fericita ca am fost acolo una pentru cealalta atunci cand am simtit cat de grele sunt unele clipe...
Oriunde as fi, stii ca te iubesc, stii ca esti vara mea, stii ca... tot ce vreau de la tine e sa fii fericita! Ai grija de tine, Ingrid, si nu lasa niciodata pe NIMENI sa te faca sa suferi! Nu are nimeni acest drept! Te ador, copile!

.............................................................................

Ultimul , dar de fapt primul... e fratele meu de suflet, Gaby! Nu stiu daca intr-o viata anterioara ne-am iubim cat de cat, dar e clar ca am recuperat in viata asta! Nu numai ca a fost acolo cand am plans, cand am ras, am impartit si bune si rele, ne stim toate povestile d'amour, ne stim ca pe buzunare! :)) Fratello, o promisiune e clara, amintirile de pana acum sunt nimic, nici intalnirea din fata Consului, nici inghetata de la Biblioteca, nici tzipatul din restaurant, nici piperul de la Pescarus, nici atmosfera de la ziua ta, nici show-ul de la Cantemir, astea sunt momente vesele, momente care te bucura... insa in viata fiecaruia dintre noi sunt anumite momente cand simti cat de important e un zambet , o privire... si eu asta am simtit pe scena de la Muzeul Enescu , atunci cand ma uitam la tine si gaseam incredere in privirea ta!
Poate de aceea este singurul barbat caruia i-am putut spune TE IUBESC! , chiar daca suntem nu prieteni, ci frati! Te ador, bah!!!!

...............................................................................

Nu pot sa inchei fara:

P.S. Undeva, cineva coabiteaza clandestin pe teritoriul sufletului meu... si isi castiga zi de zi dreptul la statutul de prieten... si nu pentru ca suntem in aceeasi retea de telefonie mobila! :)) Asa ca... multumesc ca ai aparut in viata mea, Maestre ! Sper sa tot testam vinuri, nu neaparat la Sofia Bistro sau pe plaja! :)) Vin sa fie...ca de restu de ocupam noi! :p




In incheiere, ce am eu frumos in viata mea sunteti VOI!

Iubire imperfecta

Am mers prin intreaga lume cautand Femeia Perfecta.
Iar dupa ani de cautare, m-am reintors acasa. Un foarte bun prieten m-a intrebat:

-Si? Ti-ai gasit femeia perfecta?

I-am raspuns asa:

Mergand spre sud, da, am gasit cea mai Frumoasa femeie. Avea ochii ce nu ii mai puteai uita, avea parul de foc, iar trupul era o aventura de curbe innebunitoare.

Prietenul meu s-a bucurat pentru mine:

- Ce frumos… Si? Te-ai insurat cu ea?
- Din nefericire, nu am putut face asa ceva. S-a dovedit a nu fi perfecta, pentru ca era foarte saraca.

Astfel incat am calatorit inspre Nord si am gasit o femeie mult mai bogata decat multe femei din intreaga lume. Nici nu stia cam cati bani avea in total.

- Pai deci era intruchiparea perfectiunii…

- Nu, i-am raspuns, pentru ca era si foarte foarte urata.

In final, am mers inspre est si abia acolo am intalnit femeia care era si frumoasa, si bogata, si inteligenta.

Era cu adevarat femeia perfecta.

- Si? … Ai luat-o deci de nevasta? m-a intrebat amicul meu.

- NU. PENTRU CA, DIN NEFERICIRE, SI EA, LA RANDUL EI, ERA IN CAUTAREA BARBATULUI PERFECT.



Am gasit aceasta frumoasa poveste si pentru ca mi-a placut tare mult...recunosc, am dat copy paste :))de aici!


Concluzia?

“We come to love not by finding a perfect person, but by learning to see an imperfect person perfectly” Sam Keen