Tango in trei!

Ma inviti la dans? Ah, ce dragut!
Hm... tre sa te refuz! Nu dansez tango in 3!


Observ din ce in ce mai multe persoane in jurul meu care danseaza pe scena asta a vietii tango in trei... Oricat de incitant, pasional si atragator poate sa para la inceput, check-ul din final ajungi sa-l faci singur...!

Nous, les femmes

"fetele bune ajung in rai.... fetele rele ajung unde vor!" ...


Nu, stii ce? Nu o sa plang! Chiar daca doare, zambesc fals, inchid ochii si imi anesteziez sufletul! Totul trece, totul se uita!
Exista pe lumea asta femei care plang, spera, asteapta, sufera, doar-doar basmul va deveni realitate. La fel de bine, insa, exista femei asa ca mine, care au crezut candva, au sperat, au visat. Ce pacat insa ca atunci cand Fat Frumos isi da si el seama ce printesa avea langa el, iti dai tu seama cat timp ai pierdut crezand ca e un Fat Frumos!
Asa ca, pa si pusi, baby! Postura de mama ranitilor nu ma prinde deloc, nu stiu sa astept la infinit, nu cred in Totul sau Nimic ( in viata nu exista decat certitudinea ca vom muri ), asa ca totul este Aici si Acum, viata e prea scurta sa ne pierdem in sentimentalisme !
Nu stiu ce astepti tu... Eu stiu ce sunt eu! Puternica, dar in acelasi timp sensibila, stiu sa plang, insa la fel de bine stiu sa-mi sterg lacrimile si sa merg mai departe, sunt copilaroasa si visatoare, insa nu-mi pierd busola realitatii, sunt pasionala , insa pot fi la fel de bine indiferenta si glaciara!
Nu mai sunt printesa care viseaza la basme si Fat Frumos. Viata nu e feerica, ci efemera !
Imi sterg lacrima ce imi aluneca usor pe obraz, imi refac machiajul sufletului si merg mai departe! Vreau sa ajung la steaua mea, acolo unde am visat, ma astepta scena, vreau aplauze si flori! Nu stiu ca astept iubirea ta, timpul trece, simti secundele cum trec pe langa noi? Sunt toate clipele care ar fi putut fi, insa ai preferat sa plutesti intre trecut si prezent...


Hasta la vista, baby!

Cu timpul...

Cu timpul…(Jorges Luis Borges)
“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila
intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu
inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e
sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete… ca
saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promistiuni, si asa
omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg
deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in
ASTAZI si ACUM, pentru ca terenul lui MAINE este prea nesigur pentru a
face planuri… si viitorul are mai mereu o multime de variante care
se opresc insa la jumatatea drumului.
…..Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura
cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe
sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in
loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca
intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e
valoros, si omul invata si invata … si cu fiecare zi invata. Cu
timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor
bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la
trecut.
…… Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu
defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata
fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti
alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,
in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
……Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt
numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai
tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul
inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot
restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e
ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu
adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un
prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la
aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit
cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai
lasat sa plece.
……Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de
fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama
ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau
mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate,
ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile
sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa
cum sperai.
…..Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era
viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul
vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti
vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si
nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri
iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai
nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai
are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”

Jorges Luis Borges

Be here to love me...

Candva stiam sa visez, sa cred, sa sper... Candva aveam puterea de a oferi vise, sperante si iubire fara sa cer nimic in schimb... Eram fericita vazand fericire in jurul meu, eram fericita furand zambete.
Acum insa... nu mai vreau sa par un inger, nu mai vrea sa par puternica. Nu sunt un inger, nu sunt magician, nu pot sa fac minuni, nu pot sa ofer neincetat, nu pot sa iubesc neconditionat. Sau poate ca pot...insa... Nu mai vreau!
Pentru prima data in viata mea imi cer dreptul la fericire, imi cer dreptul sa respir fericire! Am obosit sa ofer , vreau si sa primesc, am obosit sa visez, vreau sa simt!
Nu sunt de piatra, chiar daca de foarte multe ori mi-am simtit sufletul in genunchi si nici o mana sa il ajute sa se ridice, chiar daca mi-am recladit visele din cenusa fara ca nimeni sa stie... azi nu mai pot! Azi vreau sa fiu si eu cea care primeste, am nevoie sa stiu ca existi acolo cand sufletul meu este in genunchi, sa stiu ca nu o sa treci pe langa el fara sa-l observi...
Azi sunt eu cea care am nevoie de tine!

Oxigen in stare pura...

Chiar crezi ca poti sa traiesti fara iubire?
Nu. Doar....supravietuiesti!

Verdictele timpului...

Intr-o analiza "morfo-sintactica" a vietii mele ... mi-am dat seama ca oricat de tare dorim ceva sau pe cineva, doar Timpul este cel care da pana la urma verdictul. In fata lui ma simt ca un avocat ce pledeaza la bara pentru visele , dorintele , iubirea lui... Oare ce va decide Timpul de data aceasta?
Se spune ca anii trec usor, cel mai greu trec clipele... Insa oricat de grele sau frumoase sunt zilele noastre, tot cu 60 min/h trec... Efervescenta sau profunzimea pe care o simtim tine doar de subiectivism...
Insa, asa cum stim cu totii insa poate nu constientizam in fiecare minut al vietii noastre, nimic nu e intamplator... Articolul pe care il citesti acum, strada pe care iti vei lasa umbra sa alunece, persoanele pe care le primesti in viata ta....
Totul are un rost...si toti avem un rol... Care va fi acela? Intreba Timpul.... el e regizorul...
In viata, asa cum spunea si P.Coelho, toate clipele sunt importante.... insa cu adevar important este ceea ce ramane in urma lor... sentimentele, gandurile, trairile... Intre clipele inevitabile si clipele absolute diferenta o face doar sufletul tau...

Piticot

1 iunie... ziua piticotilor! La multi ani!




M-am trezit de dimineata... ma uit la telefon si vad... 1 iunie.... Ooo, baby! Azi e ziua copiilor! Hai, trezirea, azi sarbatorim cu acadele! :))
Nu mai sunt chiar un copil, insa am pastrat in suflet acelasi entuziasm nebun si infantil... si imi doresc din tot sufletul sa nu renunt la el...
Si eu vreau Opel Corsa cumparat pe banii mei.... ( din salariul de la fila si bursa.... n-am nici o sansa! ) , vreau haine si calatorii, insa... mai vreau ceva... sa nu uit sa apreciez acadelele! Nu, sa nu credeti ca despre acadele in sine vorbesc! Pentru mine ele raman simbolul copilariei, o amintire de pe vremea cand faceam concurs cine are limbutza cea mai colorata, ne jucam in coltul strazii "Tzara tzara vrem ostashi!" , tzopaiam jucand "Biscuitul" , saream coarda, care mai de care cu tehnici mai speciale, mancam guma cu tatuaje ( Doamne, ce cearta aveam cu mama cand ma vedea cu acele bodypainting-uri de 2 bani) ...
Imi amintesc ca eram culmea feminitatii posibile.... rochitze cu volanase si julituri in genunchi... cand ma imbraca mama saraca in fustite, ma dezbracam, imi luam pantaloni scurti si o tuleam la fotbal cu baietii...
Cum se impaca baletul cu fotbalul nu o sa inteleg niciodata... mama a vrut baiat, tata fata... cred ca pana la urma am fost combinatia perfecta care le-a dat dureri de cap!

Mi-e dor de acele vremuri simple, de jocurile noastre, de acadele si balet, de fotbal si de juliturile din genunchi... Mi-e dor de tata si de fumul de tigara din sufragerie, de povestile cu zane, de zilele cand chiuleam de la gradinitza si plecam cu perna in brate .


La multi ani! Sa nu uitati niciodata dragostea pt acadele!