Nopti tarzii...

Prea multe intrebari .
Prea putine raspunsuri.
Ratiunea intreaba, inima ezita sa raspunda...




Incerc sa adorm, iau perna in brate, dar somnul intarzie sa apara. Nici genele nu mai imi spun povesti ca alta data, nu mai pot sa transpun in vis ceea ce speram sa devina realitate...
Stiu, simt si eu ca sufletul meu a inghetat. Ma simt goala, de parca toate sentimentele ar fi fost absorbite de un burete... buretele ratiunii.





Incerc sa vad dincolo de ziua de maine... dar nu pot... Degeaba tot incerc, doar Timpul poate sa spuna ce va fi...


Ma ridic, las perna sa viseze ea in locul meu... plec, am nevoie de drogul meu... se pare ca am trecut la supradoza in noaptea asta... Am nevoie sa prizez sunete, sa imi injectez muzica in venele sufletului, sa simt ca totul devine relativ, efemer... sa ma detasez de tot, sa simt ca imi pluteste sufletul.... Vioara e intr-adevar un drog pentru mine. Cu ea pot sa plang, sa zambesc, sa simt ca plutesc, nimic nu ma retine, nimic nu ma inhiba...





Cineva imi spunea ca viata e asemeni unui joc. Oricat ai lupta, la un moment dat se intampla sa pierzi sau sa castigi, cert e ca nu poti ramane la nesfarsit la acelasi nivel al jocului...
Poate ca asta se intampla acum... am terminat un alt nivel al acestui joc numit "viata". Am pierdut? Am castigat? Si una, si alta... Stiu doar ca urmeaza un alt nivel , mai greu, mai profund... Regulile mele raman insa aceleasi...

Dorintele sunt legile mele, sentimenele -s rugaciuni , iar visele principii!