Trista umbra...

Ion Minulescu Celei din urmă Ochii negri, Părul negru, Şi-mbrăcată-n negru toată, A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate... Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată? Cine a fost fantoma-n doliu la al cărei tragic piept Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?... N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă Şi-o aştept?... A trecut... Era-mbrăcată ca miresele lui Crist Când coboară-ngândurate albul treptelor tocite. Ochii ei sorbeau apusul cu nesaţul unui trist Demon, smuls din întuneric Şi-aruncat în plină ziuă - Ochii ei, reflexul unor aiurări netălmăcite, Se dublau ca-ntr-o supremă sărutare de adio. A trecut... Şi-n urma celei ce purta cu ea secretul Frazelor turbărătoare de seninuri fără pată, Am rămas să-i sorb parfumul Şi să descifrez regretul Asfodelelor fanate ce-i căzuseră din piept... Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată? N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă Şi-o aştept?...