Eram doua pahare...razele apusului se jucau printre noi...
Nu stiu cine ne-a pus pe aceeasi masa... si fara sa stim cand, unde si cum... am simtit doar cum mana Destinului inchina in cinstea imprevizibilului...
Nu aveam nimic de impartit...poate doar aceeasi masa a vietii... acum insa oricat de repede va bea Destinul, urma vinului va ramane...
2 comentarii:
pateaza serios vinul... :) asa e, urma vinului ramane... paharele raman... ar fi trebuit sa le arunc in mare... asa cum am aruncat sticla in care inghesuiseram mesajele noastre de dragoste vesnica...
e greu sa le poti arunca atunci cand iubesti urma amintirii.... atunci cand inca mai ai un strop de vin in pahar... oricat de dulce si amara ar fi ultima inghititura... tot o doresti!
Trimiteți un comentariu