De cate ori nu ne-am dorit ceva din tot sufletul, si tocmai pentru faptul ca ne doream atat de tare... a ramas doar o dorinta? De cate ori am primit ceva fara macar sa ne gandim ca l-am putea avea?... De cate ori a durut si ne-am dorit ca timpul sa vindece ranile cat mai repede? ... Sunt doar cateva intrebari la care cred ca fiecare dintre noi gaseste in sufletelul sau o frantura de raspuns , un cliseu dintr-o amintire sau o lacrima ce a secat tare de mult...
Timpul trece si te trezesti intr-o dimineata si vezi ca nimic nu mai e ca inainte, nu mai trebuie sa zambesti atunci cand de fapt sufletul tau plange ca un copil, nu mai astepti sa sune telefonul, nu mai privesti cu dor fotografia de pe birou, nici irisii uitati intr-o carte la presat nu mai au frumusetea de alta data, nimi amintirile nu mai au acelasi parfum ... Realizezi toate acestea si te intrebi de ce, si cand, cand oare "noi" a incetat sa mai conteze, cand oare "eu" a devenit mai important?
In viata totul e efemer... Asa cum se spune, l'amore fa passare il tempo, e il tempo fa passare l'amore... Sau poate preferi vorba batranilor.... "orice dor e trecator"...
Atunci cand ai incetat sa te mai ascunzi dincolo de cuvinte, atunci cand in sufletul tau nu mai simti acea durere pe care o urasti, si totusi nu poti sa o alungi, preferand sa te torturezi cu zambetul pe buze, atunci cand nimic din ceea ce ai fi avut de oferit nu mai este in super oferta de alta data, caci...vezi tu... toate in viata sunt in limita stocului disponibil, iar timpul curge pe langa noi fara sa ne dam seama cand promotia s-a incheiat...
Pentru cei care au cunoscut linistea ce-ti imbata sufletul anesteziat de timp, si vor intelege de ce lacrimile nu mai sunt lacrimi, dorul nu mai e dor, iar amintirile nasc doar zambete resemnate pentru naivitatea de alta data... Sorry seems to be the hardest world...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu