Nu stiu de unde si cum acest dispret definitiv pentru minciuna si falsitate... insa nu urasc nimic mai mult decat oamenii care disimuleaza.
Rautatea este o frustrare si o boala o sufletului, iar de astfel de oameni imi e pur si simplu mila pentru acest handicap sufletesc.
Insa... falsitatii si ipocriziei... oricat as incerca, nu le pot gasi o scuza.
Simt ca sunt mintita, ma doare, dar inchid ochii si merg mai departe.
Insa se strang in om uneori valuri de dispret si mahnire, se produc inundatii la nivel emotional, si simti cum totul e murdar si gol, prea gol ca sa poti sa mai inchizi ochii inca o data si sa mergi si de data asta...mai departe. Tac...din politete, din rusine, din afectiune, din Dumnezeu stie cate motive...
De ce oare se minte atat de mult? De unde atata maiestrie in arta disimularii?
Si.... de ce? Cu ce scop faci asta si ce satisfactie iti infloreste in suflet asemeni unei flori a raului ?
Nu impartim lumina Soarelui si nici nisipul Pamantului, avem cu totii loc sub acest Cer, si cu toate astea... tu trisezi. Iar si iar...
Cum poti sa privesti in ochi oamenii pe care ii umilesti prin ipocrizia ta ?
Cum poti sa treci mai departe zambind cand stii ca ai gresit?
Cum...?
Mi-e frica de minciuna, de tradare, de falsitatea, si incerc sa ma feresc de ea ca dracu de tamaie... dar se zice ca de ceea ce-ti e frica nu scapi.
De ce nu exista o revizie tehnica periodica pentru suflete, sa fie trecute printr-o curatatorie, si apoi purtate iar in lume, printre oameni...
Asa poate am fi mai curati, mai buni, mai sinceri.... Insa... in lipsa unei astfel de curatatorii de suflete... fug de pete si murdarii cat pot, imi tremura mana si cuvintele pe buze caci nu stiu cine esti si cine vrei sa fii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu