Tatuaj pe suflet...

Chiar daca azi fiecare plecam pe alt drum, chiar daca de azi vom incerca sa stergem amintirile, vom trece de la iubire la ura, de la pasiune la furie, stiu ca n-am sa te uit niciodata...

A fost frumos,a fost o iubire infantila, o iubire pura...

Fiecare clipa a fost ca un ac, mi-ai desenat cel mai frumos tatuaj pe suflet...

Multumesc pt fiecare clipa, nu o sa uit visele in care noi am crezut...
Lacrimile din noapte nu vor sterge durerea pe care mi-o impun si si nici remuscarile pt ca stiu ca suferi...

Ingenunchez si ma rog sa ma ierti si sa uiti... Nu mai am lacrimi si adorm tarziu cu tine in gand... As vrea sa te strang in brate, sa iti aud iar bataile inimii asa cum ti le auzeam ieri cand ma strangeai in brate... Dar nu pot...

Am crezut ca va fi mai bine pentru amandoi... nu am vrut sa doara...

Te voi pastra in sufletul meu si sper sa ma poti ierta...Iarta-ma...
De azi voi trait iar pe jumatate...voi visa iar pe jumatate... Cat imi vei lipsi!

De ce...?

Marin Sorescu

---

Ceva ca rugăciunea

Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.

Incurabil...

Magda Isanos

---

Sarută-mă

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sarutarea ta ar fi în stare
Să stinga focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire si de soare.

Saruta-mi gura, buzele-nclestate
Ce vorba si surâsul si-au pierdut.
Iti vor zambi din nou inseninate
Si-ndragostite ca si la-nceput.

Saruta-mi fruntea, gândurile rele
Si toate indoielile-or să moara,
In loc vor naste visurile mele
De viata noua si de primavara.

Cafea amara...

Marin Sorescu

---

Am zărit lumina

Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

Nopti tarzii...

Prea multe intrebari .
Prea putine raspunsuri.
Ratiunea intreaba, inima ezita sa raspunda...




Incerc sa adorm, iau perna in brate, dar somnul intarzie sa apara. Nici genele nu mai imi spun povesti ca alta data, nu mai pot sa transpun in vis ceea ce speram sa devina realitate...
Stiu, simt si eu ca sufletul meu a inghetat. Ma simt goala, de parca toate sentimentele ar fi fost absorbite de un burete... buretele ratiunii.





Incerc sa vad dincolo de ziua de maine... dar nu pot... Degeaba tot incerc, doar Timpul poate sa spuna ce va fi...


Ma ridic, las perna sa viseze ea in locul meu... plec, am nevoie de drogul meu... se pare ca am trecut la supradoza in noaptea asta... Am nevoie sa prizez sunete, sa imi injectez muzica in venele sufletului, sa simt ca totul devine relativ, efemer... sa ma detasez de tot, sa simt ca imi pluteste sufletul.... Vioara e intr-adevar un drog pentru mine. Cu ea pot sa plang, sa zambesc, sa simt ca plutesc, nimic nu ma retine, nimic nu ma inhiba...





Cineva imi spunea ca viata e asemeni unui joc. Oricat ai lupta, la un moment dat se intampla sa pierzi sau sa castigi, cert e ca nu poti ramane la nesfarsit la acelasi nivel al jocului...
Poate ca asta se intampla acum... am terminat un alt nivel al acestui joc numit "viata". Am pierdut? Am castigat? Si una, si alta... Stiu doar ca urmeaza un alt nivel , mai greu, mai profund... Regulile mele raman insa aceleasi...

Dorintele sunt legile mele, sentimenele -s rugaciuni , iar visele principii!

Now...or maybe later...

Scriu acum?
Sau mai bine maine...?...





Scriu acum. Intotdeauna mi-a fost teama ca sentimentele nu le pot arhiva...Ideile da, le mazgalesc rapid pe o foaie, si stiu ce am vrut sa spun... Sentimentele insa imi e imposibil sa le pot "formoliza" . Timpul le schimba forma, profunzimea, substanta, textura...

Procesul de evaporare va incepe indata ce ma voi ridica de la birou, o sa dispar incet, picatura cu picatura din tot ceea ce sunt acum... "Monica" de azi va fi o straina pentru cea de maine...

In fiecare zi in interiorul nostru mor celule, se nasc celule.. In fiecare clipa mor idei, se nasc idei... In fiecare secunda mor sentimente, se nasc sentimente, se diminueza, se contureaza, se dinamizeaza, Dumnezeu stie ce li se mai intampla, cert e ca nu suntem niciodata aceeasi!

O numim " dispozitie"... buna, f buna, ingrozitoar de proasta... Asta sa fie oare? Sau mai degraba o transformare inconstienta a propriului "eu".



Las filosofia aberanta proprie pt alta zi... E tarziu si imi e somn....

Vroiam insa sa las o urma a acestei zile... o amintire a "Monicai" de azi... Cu bune , cu rele, cu pofta de ciocolata, cu asteptari si cu incertitudini... Ea va pleca... Se va ridica , va pasi usor pe gresia rece in drum spre baie, dusul va dizolva intrega ei substanta , va spala pacatul existentei, va sterge orice urma a lui "azi"... asteptand imprevizibilul lui "maine"... Ascund trupul gol in cearsaful alb si astept sa cada cortina....un alt act, un alt rol...acelasi personaj...



Noapte buna, Monica... esti aceeasi cu cea din fotografia de pe birou, esti aceeasi cu cea de azi, esti aceeasi cu cea de maine, insa nu semeni cu nici una... Cine esti...?

Grazie...

...o atingere timida si usoara a fost suficienta insa pentru a virusa un suflet neincrezator...

...microbul atingerii a declansat lupta cu simptomele increderii...

...prea slabe pentru a rezista febrei ravasitoare cauzate de afectivitate, fiecare por al sufletului a devenit dependent de tandrete...

tine-ma sub aparate, lasa-ma sa traiesc cu perfuzii de sperante, da-mi supradoze de iubire, dar nu-mi lasa sufletul sa moara...

caci iubirea, e adevarat, poate provoca arsuri grave ce lasa urme adanci, insa lipsa iubirii distruge sufletul, lasandu-l sa zaca intr-o coma a sentimentelor.... oficial traiesti, neoficial nu mai ai de ce, esti mort demult...

Nu vorbele, ci sufletul meu e singurul care ar putea sa faca o reverenta si sa-ti spuna : am fost fericit! ... grazie...