Nimic nu e intamplator... candva nu credeam ca intr-adevar asa este... acum sunt convinsa. Special am "omis" sa vorbesc in articolul precendent despre violonistul din cea de-a doua poza. De ce? Pentru ca nu este doar un coleg cu care am cantat la Bucuresti, ci si un foarte bun prieten... poate cel mai bun prieten al meu.
Cand Cerul vrea ca doi oameni sa se intalneasca, nimic nu mai e bizar, nimic nu mai e banal.
Articolul acesta este pur si simplu pentru ai spune: Multumesc ca existi, esti cel mai bun "frate de viata, sunet, scena" din lume!
Multumesc, Gaby!
Un comentariu:
Felicitari si un Paste plin de tihna si lumina!:)
Trimiteți un comentariu