vineri, 31 iulie 2009

Buna dimineata, iubire!






Buna dimineata, iubire... Sa ai o zi frumoasa ca zambetul tau somnoros!
Iti amintesti cand vroiai sa fiu eu cea care te trezeste? Parea asa un vis departat atunci... iar acum doar o amintire... Mi-e dor sa ma trezesc in bratele tale, sa ma ascund somnoroasa sub cearceaf, sa imi spui "Buna dimineata!" si sa imi zambesti tandru.... Mi-e dor de o poveste...


My way






Lasand la o parte prestatia superba a lui Robbie Williams si minunata organizare a spectacolului, ma simt coplesita de sentimentul pe care mi-l transmite...
Care este oare implinirea maxima a unui artist, daca nu scena?
Muzica iti ofera cat timp esti pe scena mii de prieteni, toti simtind la unison, muzica iti ofera cele mai inaltatoare sentimente....dar in acelasi timp, te invata gustul trecerii timpului si al singuratatii...
Insa...merita!

You don't know me....





Afraid and shy, I've let my chance to go by, the chance that you might love me, too.

I'm just a friend, that's all I've ever been, 'cause you don't know me...





Va las sa savurati aceasta melodie superba...intr-o interpretare superba...
Si ma gandesc...cand va veni momentul in care si in Romania se vor putea face astfel de spectacole???... Sper...inca mai sper...

joi, 30 iulie 2009

Un alt adevar....






Ti-am spus candva ca pot ierta orice... dar nu sa fiu mintita...

Oricat de mult ai vrea sa creezi o alta realitate, adevarul nu poate fi trucat... Mai devreme sau mai tarziu, as fi aflat... Nu te intreb de ce ai mintit, ci cum ai putut sa ma privesti in ochi si sa imi spui zambind un adevar ce nu exista? Un adevar doar al tau? Era atat de simplu, atat de frumos... insa totul s-a complicat, iar acum... timpul nu mai poate fi dat inapoi...
Ma intreb doar de ce te-am crezut... de ce suntem inselati atat de usor de cei la care tinem?... De ce....?

Sa nu uiti nicicand ca timpul mai devreme sau mai tarziu va spune adevarul!

miercuri, 29 iulie 2009

I just want you to know how I am...





And I'd give up forever to touch you
Cuz I know that you feel me somehow
You're the closest to heaven that I'll ever be
And I don't want to go home right now

And all I can taste is this moment
And all I can breathe is your life
Cuz sooner or later it's over
I just don't want to miss you tonight

And I don't want the world to see me
Cuz I don't think that they'd understand
When everything's made to be broken
I just want you to know who I am


And you can't fight the tears that ain't coming
Or the moment of truth in your lies
When everything feels like the movies
Yeah, you'd bleed just to know you're alive


I just want you to know who I am

marți, 28 iulie 2009

Ca-n viata.... *


Sufletul meu este asemeni unei gari... unii vin, altii pleaca...

luni, 27 iulie 2009

Siempre libera

Aria mea preferata, intr-o versiune moderna , sper sa va placa!




Violeta:
Sempre libera degg´io
folleggiare di gioia in gioia,
vo´che scorra il viver mio
pei sentieri del piacer.
Nasca il giorno, o il giorno muoia,
sempre lieta ne´ ritrovi,
a diletti sempre nuovi
dee volare il mio pensier!

Chiar daca...

Buna dimineata, vis de iubire!



duminică, 26 iulie 2009

Candva...

Candva iti vei aminti...
Pentru o clipa vor invia in sufletul tau momente uitate...
Atunci te vei intreba "De ce?"... abia atunci vei privi si vei intelege, abia atunci literele vor forma cuvinte ce vor avea sens... insa atunci... voi zambi trist imbatata de amintiri...




Ne-am pierdut in temeri si adevaruri ascunse, in idei si conceptii, in cuvinte si departari... iar acum, sunt atat de aproape, insa mai departe ca oricand...

Colt de suflet....


E deja miezul noptii... E cald si n-am somn... Ascult o melodie tare draga , ce-mi aminteste de clipe frumoase...demult trecute... Clisee ce pareau uite reinvie printre jocul atingerilor degetelor mele pe tastatura...
Hai,lasa muzica in surdina si inchide ochii sa-ti spun o poveste...





Candva, demult, tare demult... adormea zambind, strangand la piept pernuta ce-i pastra toate lacrimile si visele naive de iubire....
Era un copil indragostit de o enigma, ce iubea tacut si suav fiecare amintire a ta... Dulceata viselor ii dadeau putere sa isi stearga lacrimile de dor, si astfel un nou rasarit aparea pe cerul noptii... Asa au trecut zile si luni... nimeni si nimic nu mai conta, erati doar tu si ea... intr-o poveste ce poate va exista cand ne vom naste din nou...
Un singur suflet va mai poate povesti acele timpuri... doar el vibreaza sub atingerile trecutului, doar el mai pastreaza naivitatea din privire, dulceata zambetului si tresarirea sufletului la fiecare cuvant al lui... pentru ca tot ce am trait a vibrat sub degetele mele, corzile mi-au ascultat povestile, au cantat la unison cu sufletul meu... Acel suflet este jurnalul ce a pastrat 15 ani de cautari, de regasiri, de lacrimi si rasete...acel suflet este sufletul meu...
Sunt asemeni unei viori... vibrez incet dar profund in acordurile trecutului, inchid ochii si las sunetele sa va spuna ceea ce mi-e greu sa spun in cuvinte...

Nu mai pastrez nimic din ceea ce am fost, este doar o poveste a trecutului, viata m-a invatat ca increderea este o sansa ce multi o pierd zambind, ca apoi sa priveasca trist in urma ei...
Spuneam candva ca intre mine si Dumnezeu, nu mai cred in nimeni... am oferit tot fara sa cer nimic in schimb, am primit insa experienta de a fi mereu acolo pentru altii...
Vine o vreme cand oricat ti-ai sufla sufletul in o mie de parti, pastrezi totusi un colt de suflet departe de intemperiile vietii... Asa ca las Cerul sa decida, pentru ca iubirea si ura sunt asemeni unui bumerang....se intorc de unde pleaca...
Imi cant mai departe sufletul... multi il asculta, insa putini il aud... tu il auzi?

sâmbătă, 25 iulie 2009

Azi...maine...



Fericit omul, şi fericit doar
Cel ce poate spune că ziua de azi îi aparţine;
Cel ce, singur în sinea lui, poate spune:
"Mâine, fie ce-o fi; fiindcă am trăit astăzi"



Sursa: http://www.youtube.com/user/targovishteanul

Operatiunea...tortul!




Domne, dupa o dup-amiaza intreaga in care l-am lasat pe Ceaikovsky sa se topeasca pe pupitru in bataie naucitoare a soarelui, si eu ca o mare zuza ma lasam in triluri ce talente culinare am... sa vezi lume deznodamant!

Du-te Mona mama si cumpara mere, zahar vanilat, frisca, lapte, ce sa mai tooooot ce trebuia pentru tort... Bun, toate bune si frumoase, ajung acasuca, ma instalez tovaraseste in bucatarie, dau drumu la radio si in timp ce-mi batzaiam fundu pe ritmurile de la KissFM, dai si spala merele, curata-le, dai cu unt, scortisoara, zahar vanilat...
Caramelizez eu zaharul, bag merele la cuptor, sauna nenicule nu gluma, facui si crema de zahar ars, o bunatate, turnai si blatul de pandispan, ce sa mai... mare talent mare! Mai mai ca ma miram si eu, domne, ce e cu mine? Primul tort de mere si sa iasa ca la carte, ptiuuuu sa nu te deochi Mona mama!

Insa.... fir-ar el de insa... intre timp termina si muica mea orele cu elevii si hai sa vina si ea la bucatarie, ca tare imbietor mai mirosea pe hol a mere coapte si zahar caramelizat... Booon, si vine a mea mama sa ma ajute, spala Mona tu vasele , ca scot eu tortu si il pun pe platou, ca stiu cum se face!

Eh, cum sa comentez eu in fata experientei fenomenale materne! Bag eu la spalat vase in timp ce mama punea tortul pe platou. Si odata o auddd , m-am arssss, mama lui de tort, sarii sirop de zahar ars, **tu-i, ce ustura! Eu, cand o aud pe mama , vai saraca, ce tort ucigas am facut! Si cand colooooo! Ce facuse muica mea???
In loc sa puna si ea tortu cu tot cu cratita ca sa isi pastreze forma ca era cald, asa cum scria in reteta, nu domne, ea il rastoarna fara cratita!
Si normal ca sare sirop pe ea...si il si facu praf!
Si astfel se aleasa prafu de bunatate de tort, gustos e , dar saracu arata ca dupa luptele cu turcii....cu toate ca mama nu e turcoaica ( bine era, ce blacavale mancam!) .... deci... sa-ti fie tarana usoara, tortule draga!

Injurai de mama focului, o lasai pe mama cu vasele si dai si studiaza, ca doar Shostakovici, tzuca-i-as gurita ma poate intelege! Tortuletzu meu! :(( :(( :((



Morala: ce faci cu mana ta...se numeste lucru manual si e mai sigur!



Sfarsitul unei zile caniculare.... in loc sa mananc tort, mananc lubenita, de nervi, domne, de nervi!

vineri, 24 iulie 2009

Olteanca, domne, olteanca!





Mai in gluma, mai in serios, mi se tot spune "olteanco"! Da, domne, sunt olteanca pana in varful urechilor, cu mici influente sarbesti, dar in rest, sunt domne , sunt!
Asa ca FACUI o poza cu ce simt eu ca inseamna Oltenia si PUSEI si un cantec de'a lu' nea Tudor, sa ne mearga la suflet! Din inima Olteniei, numai bine!

joi, 23 iulie 2009

Oups!





Daca toata lumea isi pune shaiba pe degetele vara asta, din tot sufletul Casa de piatra!

Iubirea unei femei...




Pierduta intr-o lume dominata de barbati, invaluita in aura feminismului, femeia ramane enigma socientatii...

Ea e mama la al carei piept lumea asta mare parea atat de frumoasa...
Ea e prietena din copilarie cu care ai impartit paradisul inocentei...
Ea e iubirea platonica a adolescentei ce ti-a facut sufletul sa renasca din propriai cenusa de atatea ori...
Ea e femeia ce te-a invatat sa iubesti, sa razi si sa plangi...
Ea e colega pe care o admiri in taina si o tachinezi cu drag...
Ea e femeia pe care ai sarutat-o in fata altarului...
Ea e mireasa ta...
Ea e cea care iti va darui bucuria de fi tata...
Ea e cea care te cearta, te iarta, te iubeste, te adora...
Ea e cea care va fi mereu acolo langa sufletul...
Ea e cea care iti va fi prietena, iubita, amanta, sotie, mama...


Ea....... iubeste-o azi mai mult decat ieri, iubeste-o pentru naivitatea ei, iubeste-o pentru cat e de copilaroasa, pentru ca stie sa te asculte, pentru ca e acolo cand lumea ta se naruie si te ajuta sa o cladesti la loc... iubeste-o pentru cat de puternica e atunci cand isi doreste ceva.... iubeste-o pentru fiecare zambet si fiecare lacrima care ti le-a daruit....
Iubeste-o asa cum merita... si nu uita niciodata, o femeie stie sa ierte, stie sa uite, insa odata pleacata, nu se va mai intoarce...

miercuri, 22 iulie 2009

Inima, of...inima





Pt cel mai cel, pt Gaby.... fara numar de la sora lui de corazon! :* :))


Arta de a fi cel mai bun


Intr-un interviu acordat revistei Tango, marele regizor Sergiu Nicolaescu spunea:
"Eu tot ce fac, fac prin munca. Munca asidua. De aceea multi ma invidiaza, dar nimeni nu ma imita."

Tarziu in noapte






Sunt cuvinte ce nu-si mai au rostul...
Sunt soapte ce mi-au tatuat buzele cu durerea lor...
Sunt lacrimi nesterse ce au cazut grele in oceanul sufletului, facandu-l sa se cutremure sub greutatea lor...
Sunt clipe in care increderea a fost o mima jucata prost....



Sunt... Erai...

luni, 20 iulie 2009

Inima de piatra




Pana si o inima de piatra...bate...

Ca.n viata...




Eram doua pahare...razele apusului se jucau printre noi...
Nu stiu cine ne-a pus pe aceeasi masa... si fara sa stim cand, unde si cum... am simtit doar cum mana Destinului inchina in cinstea imprevizibilului...
Nu aveam nimic de impartit...poate doar aceeasi masa a vietii... acum insa oricat de repede va bea Destinul, urma vinului va ramane...

Clipe






Clipele trec... le simt cum se nasc, plutesc si mor...
Insa am timp...sa respir, sa cant, sa astept, sa iubesc, sa plec, sa visez, sa surad, sa plang, sa privesc, sa renasc...

Pastrez in suflet clipe ce au trecut, respir parfumul amintirilor ce mi-au adus zambete printre lacrimi si lacrimi printre zambete... Viata mi-a daruit timp, timp sa vad, sa cunosc, sa invat, sa cred, sa ma insel, sa astept...
Iar timpul....el m-a invatat atatea...si cu toate astea dau mereu extemporale...


Am insa...timp...

Adevarata comoara


“O veche legendă hindusă povesteşte că, în vremurile de demult, oamenii erau zei. Ei au abuzat atât de mult de divinitatea din ei, încât Brahma, stăpânul zeilor, a hotărât să le ia puterea divină şi să o ascundă într-un loc în care oamenilor le-ar fi imposibil să o găsească. Marea problemă era alegerea unei ascunzători sigure.



Atunci, zeii mai mici au fost convocaţi la un consiliu pentru a rezolva această problemă. Ei i-au propus următorul lucru: „Să îngropăm divinitatea omului în pământ”. Dar Brahma le-a răspuns: „Nu, nu este suficient, pentru că omul va săpa şi o va găsi.”



Atunci zeii i-au răspuns: „Să aruncăm divinitatea în cel mai adânc dintre oceane”



Brahma a răspuns din nou: „Nu, pentru că, mai devreme sau mai târziu, omul va explora fundul oceanelor şi, cu siguranţă, într-o zi, el o va găsi şi o va ridica la suprafaţă.”



Atunci zeii mai mici s-au dat bătuţi: „Nu ştim unde să o ascundem, deoarece pare că nu există pe pământ sau în apă un loc pe care omul să nu poată să nu-l găsească într-o zi”.



Atunci Brahma a spus: „Iată ce vom face cu divinitatea omului: o vom ascunde în cel mai tainic loc din el însuşi, pentru că nu se va gândi niciodată să caute acolo”.



De atunci, spune legenda, omul a făcut înconjurul pământului, a explorat, a escaladat, s-a scufundat şi a săpat, în căutarea a ceva ce se găseşte în el.”

(Eric Butterworth, Descoperă puterea din tine)

duminică, 19 iulie 2009

Personal sau Profesional?


Vorbeam azi cu un prieten despre casatorie, copil, ca o data si o data fiecare dintre noi ajunge sa faca acest pas, insa... avem oare ce sa oferim unui copil, unui partener de viata? Si intamplator am gasit pe un blog acest articol, dau Copy Paste cu scuzele de rigoare, dar face toti banii! Valabil nu doar pt noi, fetelor, ci si pentru cei care ne fac fericite...uneori! :))


"Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Ieşise din cabină, îşi netezea fusta şi bombănea: "Ştii bancu' ăla cu Iţic?". N-am ştiut dacă vorbeşte cu mine, aşa că am mormăit incert, în aşa fel încât, la o adică, să reiasă că eu de fapt cântam. A continuat şi m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: "Cică se ruga Iţic toată ziua la Dumnezeu : dă, Doamne, să câştig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să câştig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuţi şi pe mine să câştig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atâta văicareală, se repede la el: Mă, Iţic, pe cuvânt că te-am auzit şi m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă şi tu puţin: joacă la loterie!".

Am hăhăit cu ea un pic, dar aşteptam legătura dintre banc şi motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Aşa şi eu, dragă: tocmai am facut acum un test de sarcină care, normal, mi-a ieşit negativ. Am plâns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru ani să rămân gravidă şi degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu bărbată-miu nu ne întâlnim decât 8 minute pe zi, dimineaţa. Şi, deşi el n-are nevoie decât de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă şi botul cu ruj." Verifică-ţi agenda, am putea să ne vedem azi la 1,45 să luăm lunch-ul şi să facem un copil? Mă uitam la ea cu ceva ce fusese până de curând admiraţie, dar deja nu mai eram sigur: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă, autoritate şi performanţă.

Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română, cum se poartă acum, era toată numai taioare, promăuşăn, targhet, auărnes, marchet, pablic-rileişăns, plening, risărci, fiidbac. Damă spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fără-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomică şi de bărbaţii care cred că femeile sunt inferioare. Avea un soţ manager, care-şi făcea al doilea doctorat şi chelise prematur din cauza studiului năpraznic şi ambiţiei de a fi şef. Aveau bani, lucrau în multinaţionale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mândria-n ei. Dar n-aveau copii. Asta lipsea din tabloul perfect.

Când au împlinit 30 de ani au făcut consiliu de familie, cu părinţi şi cu socri cu tot şi au decis să aibă un băiat şi o fată, neapărat în ordinea asta. Când au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă şi-un pechinez, numai că programul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 şi pleca la 7,42 cu Renault-ul, el se scula la 7,34 şi pleca la 8,02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9,10, comanda pizza, îi lăsa şi lui o felie rece, se culca; la 10,45 venea şi el şi mânca uscătura. Apoi se strecura în pat lângă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex, fiindcă el trişa; seara nu facea duş, nu mai avea timp. Făcea doar dimineaţa. Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îşi făceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt, mai trebuia şi ceva de le el, parcă. Dar el avea de învăţat ca s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai şefă şi de câştigat bani. Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei, hotărau ceva, însă rezoluţia rămânea nerostită, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în miting. Pe ea, ovulaţia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu ştia ce e aceea ovulaţie, deşi pe vremuri, când erau studenţi şi obişnuiau să mai şi trăiască, ea îi desenase două ovare şi nişte puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadă. Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte".

În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă... Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil.

Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex.

Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni. Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş.

Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei. Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.

Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna. Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!". Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim."

Sa aveti o viata frumoasa...nu doar profesional!

Sursa: http://www.eternulfeminin.ro

Only Time...






And who can say if your love grows,
As your hearth chose? Only time...
And who can say where the road goes
Where the day flows? Only time...

sâmbătă, 18 iulie 2009

Tara lu' Papura Voda

Cine m-o fi pus sa dau drumul la televizor, nu stiu! Mi-au fost de ajuns 5 minutele ca sa regret, ca si asa eu eram de mult certata cu T.V.-ul...

Domne, in tara asta in afara de seceta, alunecari de teren, inundatii, explozii, violuri, jafuri si omoruri mai iaste ceva?!


Pentru programele de stiri "mortii, sfintii si raniti" , cu dedicatie:




In memoriam Dan Sava!

Da capo....






Gata si cu distractie, am inceput concediul asta intr-un mare fel, vacanta dupa vacanta, dar... now I'm back! Asa ca hai la treaba, ma asteapta prietenii mei Ceaikovsky si Shostakovici, presimt eu ca le-a fost un dor nebun de mine! :))
Si sincer, si mie de ei...

Asadar, da capo...!

marți, 14 iulie 2009

luni, 13 iulie 2009

La multi ani, sufletel!


Pentru un sufletel molipsitor de frumos si cald, din tot sufletul meu:
LA MULTI ANI! Sa fii fericita, Maria!

Demnitate microscopica....


Sa fii mandru ca stai sus numai atunci cand nu-ti e rusine sa-ti aduci aminte cine te-a adus acolo. Nicolae Iorga



Mare vorba, insa degeaba...constiinta nu tipa, sufletul nu se rusineaza....asa ca pana la Dumnezeu, te omoara sfintii!
Vine insa o vreme cand trebuie sa demonstrezi ce poti...si e al naibilui de umilitor cand constati ca... cu penele altuia te poti impodobi, dar nu poti zbura! ;)

duminică, 12 iulie 2009

Corazon partio....

Ganduri arse de soare....




5 iulie...

Mare! Soare! Plaja!
Am ajuns in sfarsit, am luat repede camera la hotel si am fugit pe plaja...
Te iubesc, soare, te iubesc, mare! Ce dor imi era sa simt nisipul arzand... Ce dor imi era sa ma imbat cu briza marii...


6 iulie

Dimineata devreme...n-am somn...plec singura pe plaja...
Doar eu si marea somnoroasa... Ma plimb pe dig, doar eu si gandurile mele... Undeva departe la o terasa se aude melodia celor de la Scorpions... Maybe I , maybe you...
Ma asez pe o stanca si imi ascult sufletul cum vorbeste cu marea...

"Cat as vrea sa arunc melacolia in asta printre stanci, sa o privesc cum o fura marea si o duce in larg...
Cat as vrea sa-mi vindece sarea marii toate cicatricele sufletului, toata urmele timpului, sa-mi simt sufletul ars de soare..."

Ma furisez incet, las melancolia sa se bronzeze pe stancile digului si fug pe plaja!


7 iulie

La multi ani, Cristi! Te iubesc mult mult, chiar daca de multe ori nu stiu sa-ti arat, esti cel mai adorat verisor din lume!
In noaptea asta stau cu prietenii pe plaja, ascult marea cum canta, rad si savurez gustul dulce-amarui al berii... La fel de dulce-amarui ca si al vietii!

8 iulie

M-am bronzat, sunt asa de mandra de mine! Eram la o terasa si aud o melodie ce imi invaluie sufletul... "I've got you under my skin...." Hm, nici soarele, nici marea nu mi-au sters parfumul tau din suflet... oare se va evapora odata cu bronzul? :))


9 iulie

Buna dimineata, mare!
Suntem la o terasa, savuram o cafea tare buna si ne facem planuri pentru diseara...
Suna telefonul... Zambesc... O voce cunoscuta...

10 iulie

Soarele straluceste cu ardoare... Deodata cerul se intuneca... Furtuna...
Marea e agitata, valurile se sparg de staci, aruncand spuma pe dig....
Vino inapoi, soarele meu... Vino si alina marea....

11 iulie

Trenul strabate timpul si distanta...
Las marea sa imbete si alte suflete cu briza ei... Home sweet home...

sâmbătă, 4 iulie 2009

M-asteapta marea!




In noaptea asta stig lumina, incui usa si plec... Ma cheama marea!
De abia astept sa simt sarea cum imi vindeca sufletul, sa simt valurile cum imi sterg amintirile si nisipul cum se asterne pe un suflet vindecat...

Pa lume, plec, va iubesc, ne vedem peste o saptamana! Sa fiti cuminti! Ciao!

Cliseu de vis

Gata si stagiunea asta!




Asta seara a fost ultimul concert, gata, s-a mai incheiat o stagiune interesanta, cu bune si cu rele, dar din care cu siguranta am avut multe de invatat, atat muzical , cat si psihologic, sufleteste... O stagiune care mi-a adus multe impliniri, printre care si un recital pe care mi l-am dorit tare mult.
De abia astept stagiunea viitoare, concursul de dirijat din septembrie, turneul prin tara, poate un recital ceva, si cel mai important... concertul de Shostakovici nr 1!
In sfarsit un vis pe cale sa devina realitate... acasa, solista, concertul asta!
Nu pot sa zic decat...Doamne ajuta sa reusesc!

Maine seara am ultimul concert cu cvartetul din anul acesta universitar, asteptam propuneri estivale si speram sa facem in continuare o impresie frumoasa!


Si ca sa sarbatorim cum trebe incheiarea de stagiune, am "stins-o" la o bere, respectiv suc cu colegii pe o terasa si cu dirijorii din seara asta, o atmosfera f placuta si deschisa! Si da, vreo doua ore in care am fost pe post de translator! Insa a fost tare fain!

Concediu placut tuturor! Pupici!

joi, 2 iulie 2009

Iceberg visator....


E aproape miezul noptii... Imi simt sufletul somnoros si plin de dor... Dar atat de orgolios inca maine se va trezi si va spune... neah, vi s-a parut...
Of, suflet prostut, cum te prefaci tu ca esti iceberg si multi te cred...insa pana si acest iceberg se topeste uneori...dar are cineva grija sa-l conserve bine, inghetandu-l la loc...

O melodie din timpuri "spanish"... si un strop de iceberg topit ce aluneca pe obraz... In suflet insa...picatura devine ocean...

Talent vs Munca...




Saptamana asta a fost foarte interesanta. S-a organizat un curs de dirijat cu nu stiu ce academie de muzica de prin Germania in colaborare cu fila.

La acest curs fiecare tanar dirijor si-a ales cate o uvertura. Unii dintre ei se vad ca au lucrat intens, ca isi dau silinta, insa diferentierea este clara.

* Cand opresc, unii spun : va rog de la masura 16 ; altii: de la masura 16 va rog, as vrea ritmul mai clar sau mai stiu eu ce i se nazare lui.
Bun, deci argumentarea asta de care pana si multi dintre dirijorii consacrati uita si ne enervam noi ca ne freaca la muzicuta si nu stim pentru ce repeta! Si normal, daca nu-mi spui ce nu-ti place, eu ce sa corectez!?!?
* A venit pustiul ala cu Don Juan, direct intr-o viteza de raliuri, de imi venea sa-i pun vioara in brate ( ca cica ar fi violonist...sincer, nu pare ) si sa-i spun: canta tu! Cum sa nu pregatesti deloc o intrare, frate!? Nici tu nu esti Celibidache si nici noi nu suntem de la Scala, Berlin sau Viena.
Eu inteleg ca dirijorii repeta in fata oglinzii si aia nu greseste niciodata, dar cand te invata cineva din orchestra sa incerci si altfel ca sa nu ai surprize in concert, macar incearca, lasa orgoliul la o parte, ca nici unul dintre noi nu am ajuns la varsta la care sa spunem: Stiu ce am de facut! Toata acesta atitudine aroganta , oricat de bun va fi el, va fi un mare minus in fata unei orchestre! Si e valabil pentru multi...!!!

* Mai e un pusti, simpatic si timid asa, lucreaza frumos, se vede ca a muncit baiatu, va ajunge departe, insa nu transmite mare lucru... nu stiu daca nu este talentat sau e doar din cauza timiditatii, poate s-a intimidat... insa se vede ca are suflet bun, si va castiga mult cu asta!

* Ultimul despre care o sa va vorbesc, cel mai cel, mie mi-a placut de cum urcat pe scena: sigur pe el, dar nu arogant, zambaret, optimist si cu incredere in el...ne-a cucerit pe toti! Abia azi a venit la curs, pentru ca este trombonist in nu stiu ce orchestra din Germania. Si stiti ce? Se vede ca e instrumentist, stie cum sa lucreze si sa se puna in postura tutti-stilor. In 30 de minute a lucrat fix locurile cu probleme, a trecut o data uvertura si gata!
Care a fost reactia noastra? Aplauze si felicitari!


Poate ca asta e reteta succesului: talent, munca, incredere in tine si in cei cu care lucrezi si sa nu uiti sa zambesti!
Pare ciudat ce spun, nu am eu cine stie ce experienta de orchestra, insa am vazut dirijori buni care au avut o atitudine plina de aroganta si incordare si rezultatele au fost pe masura!

Ce pot sa mai spun? Astept generala si concertul de maine, vreau sa ii vad cum "ard" si la temperatura emotiilor!

Depre super proful lor, un articol viitor, ca merita!
Pe curand! :*

Teribilism mortal...

Am vazut in urma cu ceva timp acel clip despre accidentele rutiere in care sunt implicati motociclisti si chiar ii condamnam pe conducatorii auto pentru neglijenta de care dau de multe ori dovada... Cu atat mai mult cu cat acum vreo doua luni un prieten a avut un accident asemanator...diferenta e ca era pe bicicleta si circula regulamentar prin Craiova, pana l-a imbratisat un sofer tembel si l-a facut sa pupe asfaltul... Rezultatul: spitalizare plus dubla fisura pe craniu... si tipu mai e si balerin, asa ca nu ne mira ca a intrat in spectacol cu flexura in mana.... artist nebun!
Asadar, ii injuram pe conducatorii auto de mama focului... Insa, asa cum mi se intampla mie de obicei, viata m-a contrazis si de data asta..
Eram ieri la Universitate, licente, nebunii, aglomeratie mare, domne. Si eu, tzop tzop, ma intorceam grabita spre filarmonica, ca doar eram in pauza de la repetitie, si ce sa vezi? Vine un idiot de motociclist si in spectacolul de circ pe care a intentionat sa-l faca, mai avea un pic si ma baga un pic sub roti... Daca nu ma feream eu, acum va asteptam la spital cu flori si bomboane!
In toata spendoarea mea de aparitie feminina de ieri nu vreti sa stiti cum i-am facut tot arborele genealogic de "handel" vorba unor colegi... si colac peste pupaza, nu doar pe mine era sa ma "agatze" ! Cand sa se bage pe partea carosabila, a mai intrat si in fata unei masini....eh si acum sa vezi spectacol cu claxoane si urari pentru maica-sa! Asa, baieti, ce, numai eu?!

Imi plac motoarele si senzatiile tari, si daca nu trebuia sa am grija de astea doua maini, jur ca imi luam permisul si pt categoria A! Noroc cu vioara....e buna pentru anumite abstinente! :))


Concluzia: bai, sunt nesimtiti conducatorii auto, dar si voi aveti in voi atata teribilism, ca nu ma mai mira! asa ca nu mai aruncati cu pietre ca vai domne, are lumea ceva cu voi!