Te-am privit suspicioasa, m-ai pacalit insa sa privesc spre Cer , te-am crezut, cu teama in suflet mi-am descatusat usor pumnul si Zmeul a zburat... A fost un joc de copil fara reguli, fiecare trisa cum putea, insa vremea n-a tinut cu noi.
"N-ai stiut sa tragi de sfori" , Zmeul meu s-a prabusit in tarana si zace acolo. Copilul din mine isi ingroapa cu manie si orgoliu ochiii in pumnii lui mici sa-i nu-i vezi lacrimile... Ramai cu bine, Zmeule, vremea ta a trecut...
Mai tarziu, mult mai tarziu, am invatat ca papadiile de incredere se scutura repede la prima adiere de vant, ca soarele arzator al pasiunii carbonizeaza, iar gerul prea strasnic al superficialitatii aspreste pana la insesibilitate.
Undeva in sufletul meu au ramas Copilul si Zmeul... si dorinta de a gasi un alt Cer si un alt om care sa stie sa traga de sfori in adierea calda a primaverii...
Zboara, Zmeule, lasa in urma spinii si florile campului, lasa in urma ta teama si durerea prabusirii, ridica-te din nou ca alta data si lasa-te purtat de vant, Soarele te asteapta, trebuie doar sa zbori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu