Coabiteaza in mine o dualitate stranie... un bulgare aparent haotic de sentimente resuscitate, resentimente ostenite, principii reciclate, impresii, vise de ieri, de azi...
Intruchipez in acelasi timp fidelitatea prieteniei, ice-bergul social, infatuarea ironica, infantilitatea visatoare, tineretea rebela, maturitatea darza...
Ma surprind uneori analizandu-ma, ca si cum te-ai privi intr-o oglinda clara, constientizand existenta egoistului introvertit si a energoofagului extrovertit...
Am 22 de ani, frustari si temeri, vise si sperante, am nevoie urgenta de iubire, caut un drum, merg mai departe mereu cu o singura busola, inima, cand pe drumul drept, cand pe carari gresite, plec, ma ratacesc, ma intorc...
Nu stiu sa fac crize de isterie, mi-e frica sa sparg pahare si sa strig "Te urasc!" , ma revolt social doar, caci sufletu'-mi se teme, si fuge, prea slab sa spuna lucrurilor pe nume, tace si pleaca mai departe....
Cu toate astea, sunt doar un om, si cum spuneau si altii, nimic din ceea ce este omenesc nu-mi e strain, gresesc mult, iubesc putin si tot mai des uit sa-mi traiesc propria viata, prea preocutata sa imi fac planuri pentru acum, maine, candva...
Lista ramane deschisa....
