E trist si doare...

Nu scriu pentru minte, ci pentru suflet... Nu scriu pentru ceea ce poate fi mimat- caci " minti stralucite" exprimabile in valuta sau diplome si trofee sunt multe- ci pentru ceea ce e cu adevarat special in noi...
Desi poate parea ciudat, cred in metempsihoza, cred in spirala evolutiei umane prin reincarnare, nu doar cred, dar vreau sa cred, am nevoie sa cred ca dincolo de aceast prag al existentei umane exista ceva...exista acel ceva catre care tindem sau ar trebui sa tindem....evolutie spirituala pentru unii, dorinta de a deveni ingeri pentru altii, teama de arhi-vehiculatul "Iad" si speranta de a ajunge in necunoscutul "Rai".
Nu cred in simboluri si in semne, cred in sentimente , in vise, in dorintele pure. Cred ca viata e moarte, e doar o pauza destinata evolutiei spirituale, o pauza in care avem sansa de a deveni OAMENI, nu PERSOANE, avem sansa de A FACE LUMEA MAI BUNA, de a demonstra ca SUFLETUL nu e doar un cuvant aruncat in dictionar , ci e o realitate. O realitate ce poate fi posibila intr-o lume meschina....intr-o lume in care "Soarele rasare doar daca-l platesti.."...

Scriu astea pentru cei care stiu ca pot, dar simt ca nu vor fi lasati sa FACA LUMEA MAI BUNA....e un mesaj pentru cei care nu raman indiferenti la bunatate, la prietenie, la iubire, un mesaj pentru cei care au cele mai mari sanse sa demonstreze ca SE POATE! E un mesaj pentru cei care stiu ca inteligenta si valoarea unui om nu se masoara in aparitiile din mass-media, in diplome de o-n/r-oare, in titluri universitare sau in masini de lux si vile.
...................................................................................................

Ne nastem si murim singuri, dar nu saraci. Nu saraci.....pentru ca Dumnezeu ne-a incredintat odata cu prima gura de aer pe care am tras-o in plamani si un SUFLET ....un suflet de a carui existenta multi dintre noi uita....un suflet care poate deveni o carpa murdara pe parcursul vietii sau o icoana....asta depinde numai de noi, de cat de puternici suntem pentru a face fata tuturor provocarilor, tuturor loviturilor sau dezamagirilor.
Vad in jurul meu oameni cu suflet minunat, insa oameni tristi....dezamagiti...sunt oameni care odata ce trec de adolescenta puerila , de visele adolescentine, de sperantele infantile, ajunsi in fata vietii , asa cum e ea, cu mai multe rele decat bune, se simt singuri, slabi si tristi... Speranta devine dezamagire, zambetul lacrima, iar sufletul aduna amaraciune... Ma doare tristetea lor, pentru ca e si tristetea mea....
In fata unei lumi in care sufletul este o caracteristica definitorie a celor inadaptati social , a celor cu principii invechite, a celor care mai cred in cuvinte, ne dam seama ca suntem mici....infinit de mici...

Poate pentru altii nu conteaza ceea ce tu simti, poate pentru altii nu conteaza cum gandesti, insa pentru mine (doar pentru mine, un mic EU ) tu contezi...
Tu poti oferi lumii ceea ce ea nu iti ofera: demnitate, verticalitate, umanitate, intelegere si intelepciune. Ofera tu zambete cand ei iti daruiesc priviri plinde de invidie, ofera tu intelegere cand ei tipa, ofera tu corectitudine cand ei isi vand sufletul , si in acele momente nu uita ca tu esti OM caci tu ai SUFLET.

Inca ceva...nu uita niciodata ca fizic ne nastem si murim singuri, venim de neant si ne pierdem in haos, insa spiritual Cineva va fi mereu alaturi de tine..El asteapta doar sa Ii vorbesti.... El e singurul care va fi MEREU LANGA TINE...

"Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
................................
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine."

Mihai Eminescu