Oamenii din umbra...

Oficial, spionajul este o activitate desfăşurată de una sau mai multe persoane numite spioni; scopul aceste activităţi este de urmărirea unei sau mai multor persoane sau instituţii sau ţări pentru a afla intenţiile sau activităţile acestora, pentru a afla ce intenţionează să facă sau să spună, şi aceasta cu scopul de a informa o terţă parte. Generic vorbind cam asta ar fi definitia spionajului...ce se afla insa in spatele usilor inchise si care este adevarata poveste a spionajului romanesc?

Cunoscand o perioada de aur in anii "frumosi" ai comunismului, spionajul ramane o enigma pt noi, copiii revolutiei. Plecand de la 1000 de sustinatori ai partidului comunist in 1944 si numarul crescand uimitor de mult in mai putin de trei ani, comunimul parea a fi salvarea mult astepta dupa anii cumpliti ai celui de al doilea razboi mondial. Timpul insa a aratat adevarata masca a comunismului, acesta dovedindu-se a fi cu mult mai negra si infioratoare decat pierderile teritoriale din anul 1940, dictatura carlista sau regimul antonescian cu tot cu Garda de Fier a legionarilor...
Infiltrandu-se in Guvernul Romaniei dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, reprezentantii partidului PCR din Consiliul de Ministrii au reusit sa impuna un an mai tarziu guvernul doctor Petru Groza. Cu ajutorul acestui guvern, comunistii reusesc sa castige intreaga putere, fortandu-l pe Regele Romaniei la acea vreme, Mihai I , sa abdice, proclamand Romania Republica Populara...
Asa incepe perioada de aur a spionajului romanesc din perioada comunista...

Securitatea a fost, oficial, înfiinţaţă prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948. Iniţial, a purtat numele de Direcţia Generală a Securităţii Poporului (DGSP). În realitate, Securitatea a început să acţioneze imediat dupa lovitura de stat de la 23 august '44, când Ministerul Afacerilor Interne a fost infiltrat masiv de comunişti. Primul director al Securitatii a fost gen-lt. Ghe.Pintilie, poreclit Pantiuşa (nume real: Panteleimon Bodnarenko).
Unul dintre reprezentantii de frunte ai comunismului romanestc, format in cadrul Şcolii superioare a serviciilor speciale sovietice,Emil Bodnaras a devenit mana dreapta a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej....Tacticile sale de spion se pot vedea cu usurinta intr-una din scrisorile cifrate trimise de acesta lui Dej:

"Pe cât de lungă a fost pregătirea, pe atât de rapidă şi concentrată a fost acţiunea. În trei ore, mîsurile au fost completate. Moştenirea (documentele partidului) ne-a fost predată, iar capul familiei (Foriş), nevasta sa (Victoria Sârbu) şi prietenul casei (arhivarul Remus Koffler, asistentul lui Foriş) au fost mutaţi la un sanatoriu bun (o casă conspirativă sigură). La ora 1 noaptea am depus cheile şi toată averea familiei în mâinile bunului nostru prieten cel mai bătrân şi cel mai priceput dintre noi cei de aici (Constantin Pârvulescu), astăzi stâlpul principal al familiei."

Participand împreună cu L.Patrascanu, ca reprezentanţi ai PCR, la lovitura de stat organizată de către Regele Mihai pentru răsturnarea de la putere a guvernului maresalului Ion Antonescu, Bodnaras a făcut parte din grupul de comunişti care l-a preluat în custodie pe mareşalul Ion Antonescu şi pe ministrul Mihai Antonescu, acestia fiind ţinuţi prizonieri într-o casă conspirativă a partidului mai înainte de a fi predaţi autorităţilor militare sovietice.

Pas cu pas, Bodnaras a ajuns tot mai sus in piramida ierarhica a conducatorilor comunisti, fiind-i alaturi lui Gheorghiu-Dej, iar dupa moartea acestuia, succesorului lui, Nicolae Ceausescu. Ca el au fost multi: Ana Pauker, Alexandru Drahici, Vasile Luca, T. Georgescu si multi multi altii.

Un aspect foarte important il reprezinta efectel spionajului comunist roman....unele dintre ele sunt...epurarile, lagarele, Canalul, Gherla, Malmaison, inchisoarea de la Sighet, bataile si crimele din timpul regimului comunist impotriva vechiului regim sau a intelectualilor vremii. Legea Securitatii era teroarea. In Romania, represiunea a imbracat cele mai violente forme din Europa, lovind in primul rand studentimea.
Traind mereu cu frica de a nu ajunge in beciurile Securitatii, multi intelectuali ai vremii au fost pe lista neagra a securitatii. Fara a avea dreptul de a te exprima liber, disidentii au continuat sa duca o lupta anticomunista punandu-si in pericol viata. Bazat pe o politica ideologista, comunismul a incercat sa inlature orice fel de manifestare intelectuala, atragandu-si cati mai multi simpatizanti din randurile de jos ale societatii. Pe lista neagra s-au aflat : liderii regimului antonescian, elita P.N.T. , liderii liberalii si social-democrati, fruntasii bisericii greco-catolice si intelectualitatea vremii. Asa au ajuns intelectualii vremii la Canal, in ocne sau puscarii, locuri in care daca nu murea trupul, murea sufletul... Punctul cheie a fost initial rusificarea culturii si invatamantului romanesc...Zis si facut...Securitatea si-a facut datoria, aratandu-si "coltii" mai ales in randul preotimii, taranimii si a intelectualitatii, ca sa nu mai vorbim de politicinenii perioadei interbelice.

Teroarea "rosie" nu a avut limite.Oameni de seama ai poporului roman ca : Iuliu Maniu, Ghe. si Constantin Bratianu , si-au pierdut viata sau au fost redusi la "tacere" in inchisorile comuniste. Un caz care poate spune multe este si Lucretiu Patrascanu, un comunist convins, care insa a vazut si reversul medaliei, a vazut adevaratul comunism sovietic. Pentru cateva cuvinte (" Inainte de a fi comunist, sunt roman") Patrascanu a fost "inlaturat". Dupa 1964 , regimul inchisorilor si exterminarea fizica au fost inlocuite de metode mai "subtile" ale regimului. Securitatea si-a pus amprenta, paralizand toate segmentele societatii, prin numarul impresionant de turnatori, ascultatea convorbirilor telefonice , domiciliul obligatoriu sau dosarul personal...

Au existat insa si persoane cu coloana vertebrala care nu s-au lasat intimidate de forta politica. Acesti luptatori anticomunisti au organizat grupuri de rezistenta si s-au ascuns in munti, incercand sa doboare regimul comunist, insa majoritatea si-au pierdut viata si si-au pus in pericol familia...Un astfel de exemplu este Ion Gavrila Ogoranu, conducatorul unei astfel de grupari de rezistenta anticomunista si autorul cartii "Brazii se frang, nu se indoaie". Cuvintele sale vorbesc de la sine:
"Am scris aceste randuri in amintirea celor care au luptat si au murit in acei ani, 1948-1957, in rezistenta armata anticomunista fagarasana si care nu au nici mormant, nici cruce.
Am scris pentru a lasa marturii ca acest colt de tara nu si-a plecat capul de bunavoie in fata comunismului. Sa se stie ca au existat oameni care, cu sangele lor, au spalat fata Romaniei, patata de lasitati si tradari. Copiilor si nepotilor sa nu le fie rusine sa se numeasca romani. (...)"