Vise de copil...

Azi am simtit cum lumea viselor mele se clatina , insa doar pentru o clipa, cat am apucat sa spun dur si plin de durere: "te rog sa taci!"...



Nu am cerut niciodata cuiva sa creada in visele mele, insa nici voi accepta vreodata ca cineva sa mi le distruga prin lipsa de incredere, speranta, altruism... asa ca, daca esti suficient de nebun ca sa crezi in mine, mergi pana la capat, daca ai aceleasi vise, lupta alaturi de mine, dar nu-mi cere niciodata sa revin cu piciorele pe pamant cand eu visez sa zbor....


Mai era ceva ce am uitat? Da...
Eu renunt la acest joc pueril de orgolii, neincredere, psihologie inversa... prefer sa imi vad de drumul meu, pastrand un prieten din trecut decat un strain din prezent... asa ca, stop joc... am obosit sa arat ca sunt puternica atunci cand ma doare sufletul ca am ajuns sa vorbim altfel decat simti si gandim, ca ne-am transformat in doua ice-berg-uri ce candva stiau cat poate sa incalzeasca prietenia, increderea, sustinerea...
Sau poate ca nimic nu s-a schimbat, insa a venit...toamna! Si...ploua, ploua, ploua....