Suflet de octombrie...

Traversez grabita strada si in cateva secunde ajung pe aleile parcului...
Privesc in jurul meu, insa mintea imi este mult prea sedata de ganduri ca sa poata vedea ceva... Trec pe langa copacii goi, aud fosnetul linistitor al frunzelor sub pasii mei tristi. Dupa un timp realizez ceea ce inconstient stiam deja...

E toama... Abia acum imi dau seama cat de gol este sufletul meu... Incerc sa-i ascund nuditatea in frunzele vestede ale sentimentelor de altadata. Zambesc trist: nu as fi crezut ca sufletul meu pudic o sa se ascunda vreodata in galbenul aramiu al frunzelor... Insa asa zgribulit si gol cum e, negasind caldura verii ce nu demult il ardea, lasa aparentele sa-l amageasca cu caldura lor superficiala...

Suflet de octombrie...