Now...or maybe later...

Scriu acum?
Sau mai bine maine...?...





Scriu acum. Intotdeauna mi-a fost teama ca sentimentele nu le pot arhiva...Ideile da, le mazgalesc rapid pe o foaie, si stiu ce am vrut sa spun... Sentimentele insa imi e imposibil sa le pot "formoliza" . Timpul le schimba forma, profunzimea, substanta, textura...

Procesul de evaporare va incepe indata ce ma voi ridica de la birou, o sa dispar incet, picatura cu picatura din tot ceea ce sunt acum... "Monica" de azi va fi o straina pentru cea de maine...

In fiecare zi in interiorul nostru mor celule, se nasc celule.. In fiecare clipa mor idei, se nasc idei... In fiecare secunda mor sentimente, se nasc sentimente, se diminueza, se contureaza, se dinamizeaza, Dumnezeu stie ce li se mai intampla, cert e ca nu suntem niciodata aceeasi!

O numim " dispozitie"... buna, f buna, ingrozitoar de proasta... Asta sa fie oare? Sau mai degraba o transformare inconstienta a propriului "eu".



Las filosofia aberanta proprie pt alta zi... E tarziu si imi e somn....

Vroiam insa sa las o urma a acestei zile... o amintire a "Monicai" de azi... Cu bune , cu rele, cu pofta de ciocolata, cu asteptari si cu incertitudini... Ea va pleca... Se va ridica , va pasi usor pe gresia rece in drum spre baie, dusul va dizolva intrega ei substanta , va spala pacatul existentei, va sterge orice urma a lui "azi"... asteptand imprevizibilul lui "maine"... Ascund trupul gol in cearsaful alb si astept sa cada cortina....un alt act, un alt rol...acelasi personaj...



Noapte buna, Monica... esti aceeasi cu cea din fotografia de pe birou, esti aceeasi cu cea de azi, esti aceeasi cu cea de maine, insa nu semeni cu nici una... Cine esti...?

Grazie...

...o atingere timida si usoara a fost suficienta insa pentru a virusa un suflet neincrezator...

...microbul atingerii a declansat lupta cu simptomele increderii...

...prea slabe pentru a rezista febrei ravasitoare cauzate de afectivitate, fiecare por al sufletului a devenit dependent de tandrete...

tine-ma sub aparate, lasa-ma sa traiesc cu perfuzii de sperante, da-mi supradoze de iubire, dar nu-mi lasa sufletul sa moara...

caci iubirea, e adevarat, poate provoca arsuri grave ce lasa urme adanci, insa lipsa iubirii distruge sufletul, lasandu-l sa zaca intr-o coma a sentimentelor.... oficial traiesti, neoficial nu mai ai de ce, esti mort demult...

Nu vorbele, ci sufletul meu e singurul care ar putea sa faca o reverenta si sa-ti spuna : am fost fericit! ... grazie...

Ganduri de la incubator....

Am o mie de idei si prea putin timp, sau uneori am timp , dar nu se mai leaga ideile, alta data stiu ce vreau sa spun , dar nu stiu cum, am o mie de subiecte si nimic finalizat....



Cred ca am gasit vinovatul! M-am saturat de atitudinea acestei tastaturi. Ma simt ca un barbat dezamagit care isi ucide amorul in alcool, in fata unui barman... acelasi barman care i-a ascultat povestile, iluziile si dezamagirile atat timp... simt ca imi e complice, si nu vreau! Lacomia ei imi inghite cuvant dupa cuvant, idee dupa idee, mereu dornica de fraze , mereu asteptand un nou subiect. Ajunge! Vreau sa imi duca dorul, sa imi cerseasca atentia, cuvintele, ideile, vreau sa fie totul proaspat, nou, o foaie alba pentru fiecare gand, o pagina rupta pentru fiecare incercare, fara "Backspace" !


Asa ca am sa plec, te las parasita pe birou, soarele o sa te sufoce cu insistenta lui zilnica revarsata prin fereastra, vreau sa te fac sa strigi de dorul meu, fiecare litera a ta sa planga dupa atingerea mainilor mele, iar eu sa stau nepasatoare pe tarmul marii, cu un caiet nou cu file albe, sa simt briza marii cum se joaca prin parul meu ravasit, iar muza sa imi spoteasca usor ideile la ureche...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Imi las franturile de ganduri la incubator, poate cu timpul or sa prinda o forma, iar umbra amintirii o sa le transforme in cuvinte... Sunt ganduri nascute prematur, sunt ganduri ce astepta sa primeasca viata si sa respire prin cuvinte, sub ganduri ce ma sufoca si ma urmaresc la fiecare pas, cu fiecare imagine pe care o vad, cu fiecare om pe care il intalnesc pe strada, asa cu fug! Trebuie sa scap, ma macina ideile , ma innebunesc cu dansul lor nebun, hipnotizant !

Mareeeee, inneaca-mi muza nebuna, curata-mi sufletul de pacatul cuvantului! Valuri, redati-mi puritatea ideilor!

Manifest pentru iubire...

Chiar daca sunt zile cand imi simt sufletul in genunchi, chiar daca de multe ori ma ascund in spatele unui zambet trist, in incercarea de a face fata realitatii... chiar daca nu admit niciodata ca ma simt la pamant, chiar daca incerc sa par puternica si imi sterg repede lacrimile.... am acelasi suflet naiv si sincer...

Indiferent cate momente au fost in care am simtit ce inseamana rautatea, indiferenta, ura sau invidia, toate acestea nu au putut schimba prea multe in mintea mea... Am incercat sa fiu indiferenta, rea, am incercat sa raspund cu aceeasi moneda, sa renunt la principiile si sufletul pe care altii mi le calcau in picioare... Nu am reusit. A fost mereu Cineva in spatele meu care mi-a aratat de cate ori ma simteam singura si lasa la voia intamplarii, ca exista un loc sub Soare pentru fiecare dintre noi, ca oamenii fac rau pentru ca le este frica sa isi arate adevaratele sentimente. Razbunarea este personalizata. Ea apartine numai sufletelor mici si slabe. Sufletele cu adevarat mari au puterea de a ierta si de a iubi.

Daca as avea puterea ca pentru o zi sa schimb ceva in lume, as vrea sa pot inlocui neincrederea si suspiciunile cu iubirea, ura cu iertarea, egoismul si invidia cu credinta...

Poate sa para ca o dovada ca imi e teama de moarte si ca incerc sa las ceva in urma, dar imi doresc din tot sufletul ca in fiecare dintre voi sa las ceva din sufletul meu: o urma de incredere, de credinta, de iubire, de prietenie, de speranta...

Mi se spunea ca sunt idealista... Probabil... Si sunt mandra de asta...

Intr-adevar, sunt lucruri pe care le detest. Sa faci cuiva rau doar ca iti atingi tu telurile, sa urasti pe cineva doar pentru ca tu nu ai fost capabil, sa transformi iubirea in dispret si ura, sunt lucruri care dovedesc ca ai un suflet mic si plin de complexe si resentimente.

Poate a trebui sa pierd cate ceva sau pe cineva ca sa ajung sa fiu constienta cat de importanta e fiecare clipa, fiecare persoana... Inca mai gresesc si imi pare atat de rau pentru momentele in care sunt superficiala si indiferenta...

E un manifest pentru iubire... Raspundeti cu indiferenta cand sunteti loviti, remuscarile macina, razbunarea dubleaza ura. Aratati-le macar o data celor din jurul vostru ca ii pretuiti, ca tineti la ei... Poate sa para un risc, ce ati avea de pierdut? Un strop de iubire? De afectiune? Cine nu e in stare sa primeasca afectiune, va rade. Si-o va dori insa mai tarziu...

Acolo Sus sper ca Cineva e mandru de mine... e poate o promisiune facuta lui ca nu imi voi distruge sufletul facand rau si ca nu o sa uit niciodata ca m-am nascut ca sa imi castig aripile de inger.... Asa vom putea candva recupera timpul pierdut aici...

P.S. Avem o singura viata... 24 de ore in fiecare zi ca sa spunem ceea ce simtim... nu ai nevoie de mai mult de 60 de secunde sa spui: Imi pare rau... Te iubesc.... Mi-e dor de tine....

Iti promit ca nu o sa pierzi mai mult de un minut ca sa oferi o imbratisare... E cea mai rentabila afacere: oferi , dar in acelasi timp, si primesti.

Dincolo de cuvinte...e tacerea...

Nimic nu doare mai mult ca tacerea impusa de tacere... Cuvintele ti se opresc in gat, il privesti in ochi si vezi ca tacerea lui trebuie sa fie si tacerea ta.... Intre voi sunt mii de cuvinte, insa nici o fraza nu pare potrivita... El tace... Tu...taci... Zambesti trist si iti simti mana rece in mana lui calda... De ce nu ai puterea sa te opresti din drum? De ce nu poti sa lasi cuvintele sa ii atinga buzele si toata tacerea sa devina sarut? Ai vrea sa spui...ce anume? Nici tu nu stii ce... Sunt atat de multe, si totusi... daca oare va auzi dar nu te va asculta? Va intelege? Daca... Orice tacere lasa in urma ei un mare gol... In sfarsit gasesti o urma de curaj si cu buzele intredeschise rostesti incet...

-Stii...

Se intoarce, te priveste...

-Noapte buna...

Tacerea a vorbit...

Dincolo de cuvinte e tacerea...

Tu...stii ce vroia sa iti spuna?.... Noapte buna...

Let's talk about love....

Un subiect adorbat de toti si neinteles de nimeni...
S-au dat "n" definitii, s-au facut mii de studii, fiecare simte in felul lui...daca simte...

Nu vreau sa fiu subiectul (cobaiul) propriului meu studiu... Sunt doar o umbra care va priveste pe toti, sentimente voastre sunt oxigenul meu, nu fac decat sa le dau trairilor voastre o forma...si astfel, incet, incet, ele incep sa imi curga prin vene...

Iubirea e afectiune, respect, incredere? Daca ar fi asa, lumea asta ar fi imaginea in oglinda a Raiului... Nu exista alb si negru, exista mii de culori... Daca am da sufletului o panza , iar sentimentele ar devenii culori... nu ar exista lucrari mai profunde decat cele care vin din adancul nostru...

Cand vine vorba despre iubire, toti stim totul si nimic... O vad zi de zi, in imbratisarile voastre, in priviri, in zambete, buze, sentimente.... Tind sa cred ca este ca o floare cu mii de petale, o multitudine de sentimente, de stari, de ganduri.... Fiecare avem floarea noastra, numarul petalelor difera de la o persoana la alta, multi simt, putini stiu sa arate, dar si mai putini sunt cei care au curajul sa arate ceea ce simt... De ce? E simplu. Neincredere, teama de a te implica, dorinta de a pastra aparenele de inaccesibilitatea.

Stiu ca nu stiu nimic despre iubire, nu am acumulat inca destule petale, dar sunt sigura ca tot ceea ce nu iubesti, pierzi, mai devreme sau mai tarziu, indiferenta face sa paleasca pana si ultima petala...

Cu sufletul in genunchi...

E Pastele... Am primit de dimineata un mesaj care m-a facut sa mi se umple ochii de lacrimi...

"Iubeste, iarta, cum El te-a invatat, crede si uita tot ceea ce ai indurat , El ti-e lumina, caci El ne-a creat, sa nu uitam, El ne-a salvat: Hristos a inviat!".....

Poate intr-un alt context nu m-ar fi impresionat atat de mult acest mesaj, insa in ultimele zile am trecut printr-o paleta foarte diversa de stari si sentimente... Un intreg cliseu de imagini si trairi mi-au trecut prin minte : intr-o secunda am retrait momente care fara sa vreau m-au marcat...

Credeam ca am ajuns la o maturitate suficienta incat sa nu imi mai pese, insa se pare ca fara sa vreau inca mai cred in oameni... Viata mi-a demonstrat inca o data ca de prea multe ori aparentele insala... Insa am mai invatat ceva: ca sunt oameni cu care in mod normal nu schimbi mai mult de doua cuvinte, insa atunci cand esti singur, vor fi alaturi de tine neconditionat. Poate sunt eu prea sensibila, poate muzica m-a facut sa vad viata altfel... insa tind sa cred ca viata nu se poate rezuma numai la aparente... Adevaratele valori ale vietii ( cel putin eu asta cred) sunt: sufletul, sentimetele si gandurile. Dar....cine sunt eu sa le impun altora valorile sau principille mele? Cu toti traim sub acelasi cer, insa nu toti avem acelasi orizont...

Slujba din noapte de Inviere mi-a reaprins in suflet o credinta pe care am uitat ca o am...sau am avut-o.... Am inteles ca oricate ai pierde in viata, numai de tine depinde daca iti pierzi si credinta... Credinta nu ti-o poate lua nimeni , nimeni nu ti-o poate distruge...

Suntem la inceput de drum, si fiecare lovitura ni se pare ca ne va distruge..fiecare deziluzie ne aduce lacrimi in ochi... Viata insa e dura, ea nu iarta, de multe ori, de prea multe ori, pleca dintre noi oameni nevinovati care nu au apucat sa guste din cupa vietii... Niciodata Noaptea de Inviere nu m-a impresionat atat de mult ca anul acesta... Inca mai aud cum toti oamenii, cu lumani in mana, indiferent daca erau saraci sau bogati, suparati sau fericiti, singuri sau cu cei dragi, cantau : Hristos a Inviat .... In fata lui Dumnezeu, nimeni si nimic nu te poate face sa te mai simti important. Toti suntem egali, indiferent cata durere ascundem in suflet...

Doua ore mai tarziu, cand pe strazi inca mai puteai zari cate un grup cu o lamanare in mana, in cimitirul de la Ungureni se aprindeau lumanari...

La lumina slaba a luamarii , intre crucile reci, o mama saruta crucea fiului sau ce a plecat prea devreme printre ingeri... Ochii acelei femei m-au facut sa imi dau seama ce fericita sunt... Traiesc! Si....la fel de important...cei pe care ii iubesc sunt alaturi de mine!

Am simtit cum in fata unei asemenea dureri nici un cuvant nu-si avea rostul... Durerile si dezamagirile noastre nu inseamna nimic... adevarata durere insa... te reduce la tacere...
Asemeni Fecioarei Maria, acea mama purta in suflet o durere nebuna: durerea de a vedea ca toata iubirea ta nu are nici o forta sa ii redea viata fiului tau... In astfel de momente lumea pare doar o mana de nisip, iar toate lacrimile nu-s decat praf...
Viata insa merge mai departe... E legea firii... Exista in noi o putere extraodinara sa trecem peste astfel de momente...

E Pastele... Rad! Zambesc! It's a wonderful , wonderful life... Port in suflet o raza de speranta, o multumire ce ma face sa zambesc si sa merg mai departe. Stiu ca acolo Cineva ma iubeste!

Suntem tineri, frumosi, iubim si traim viata intr-0 inconstienta ce ne ofera momente de neuitat!

Am lasat in urma fitze si snobisme, simplitatea e singura care poate sa ofere vietii farmec! Ne e greu sa aratam ceea ce simtim cu adevarat, insa sunt momente cand am vrea sa le arat celor de langa noi ca ne pasa, ca suntem impreuna indiferent de ceea ce s-ar intampla.... Multumesc ca existati in viata mea!

Hristos a inviat!